Asociaţia Mihnea Constantinescu a fost lansată în prezenţa ambasadorului statului Israel în România, David Saranga și a altor oficialități.
Asociaţia are trei membri fondatori: Sandu Constantinescu, fratele lui Mihnea Constantinescu, Cora Minodora Stăvărescu, nepoata lui Mihnea Constantinescu şi Ion Sterian, directorul general al Transgaz. Ion Sterian a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori şi prieteni ai lui Mihnea Constantinescu. După eşecul Nabucco, cei doi au configurat, înpreună, toată infrastructura de gaze de pe teritoriul României, inclusiv proiectul BRUA, conform Agerpres.
La Asociaţie pot adera ca membri alţi prieteni şi colaboratori ai lui Mihnea Constantinescu cu care a lucrat pe diverse domenii cum ar fi securitate energetică, diplomaţie, numai cu acordul membrilor fondatori.
David Saranga, ambasadorul Israelului, un prieten foarte apropiat al lui Mihnea Constantinescu, a afirmat că acesta a fost „un diplomat care şi-a îndeplinit misiunea în mod profesionist, onest şi decent” şi şi-a exprimat speranţa că prin această asociaţie proiectele acestuia vor fi continuate. „Nu vom uita contribuţiile pe care le-a adus atât România, cât şi comunitatea internaţională inclusiv prin preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului. Eforturile lui au dus la adoptarea de către IHRA a definiţiei de lucru a antisemitismului în mai 2016, care a fost urmată un an mai târziu de adoptarea şi din partea României. Mihnea Constantinescu rămâne în amintirea noastră un prieten adevărat al poporului evreu. (…) Mihnea a fost un mentor şi un exemplu pentru multe generaţii de diplomaţie. (…) Va rămâne unul dintre cei mai respectaţi ambasadori, un exemplu de profesionalism în diplomaţie şi un exemplu de umanitate şi eleganţă. Proiectele sale nu vor rămâne doar în memorie, ele sunt implementate în fiecare zi. Sper că prin Asociaţia Mihnea Constantinescu vom continua misiunea lui Mihnea”, a spus David Saranga.