Acasă » Termo » Minerit » Comisia Parlamentară respinge proiectul de la Roșia Montană

Comisia Parlamentară respinge proiectul de la Roșia Montană

12 noiembrie 2013
Interes general
Bogdan Tudorache

Comisia parlamentară specială a respins, luni, 11 noiembrie, cu 17 voturi „pentru” şi două abţineri, proiectul Guvernului pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană.

Comisia specială Roşia Montană afirmă, în raportul la proiectul Guvernului, că este nevoie de un cadru legislativ cât mai larg, că recomandă desecretizarea licenţei şi a documentelor clasificate şi că atrage atenţia asupra unor posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare pe parcursul exploatării.

Comisia atrage atenţia asupra unor posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare pe parcursul derulării proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană. De aceea, Comisia va înainta prezentul raport autorităţilor competente cu scopul asigurării legalităţii integrale a proiectului Roşia Montană şi investigării, acolo unde este cazul, a faptelor presupus ilegale„, se arată în concluziile raportului.

Astfel, Comisia susține că proiectul de lege nu acoperă în mod satisfăcător toate cerinţele complexe privind cadrul desfăşurării activităţii de exploatare a resurselor minerale în România şi, în consecinţă, propune respingerea acestuia. Având în vedere carenţele legislaţiei actuale, care nu ţine cont de specificul unor proiecte de anvergura proiectului minier în discuţie, Comisia a recomandat completarea cadrului legislativ cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare.

În același timp, Comisia consideră necesară stabilirea unor condiţii de parteneriat corect între acţionarul majoritar şi compania de stat românească, cu respectarea normelor comunitare obligatorii şi a principiilor dezvoltării durabile a zonelor în care va fi realizat proiectul.

Proiectul ar putea intra într-un cadru legislativ mai larg

RMGC consideră că raportul Comisiei parlamentare privind proiectul minier de la Roşia Montană este profesionist, cuprinzător şi apreciază concluzia acestuia, arătând că aşteaptă adoptarea rapidă a cadrului legislativ general pentru ca dezvoltarea proiectului să poată începe în prima parte din 2014.

Raportul Comisiei parlamentare a venit la capătul unor dezbateri transparente, în care opinia publică a avut ocazia să fie informată cu privire la proiectul Roşia Montană. Raportul comisiei este profesionist şi cuprinzător şi ne bucurăm că, după mulţi ani de aşteptare, s-a desfășurat o analiză serioasă a acestui proiect minier, în toate aspectele sale. Apreciem concluzia Comisiei, care recomandă completarea cadrului legislativ actual din România cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare„, susțin oficialii Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).

RMGC speră ca noul cadru legislativ să permite dezvoltarea industriei miniere din România şi atragerea de investitori.

Aşteptăm adoptarea rapidă a cadrului legislativ general, pentru ca dezvoltarea proiectului minier Roşia Montană să poată demara în prima parte a anului 2014, iar impactul economic pozitiv al repornirii mineritului în România să se facă simţit în întreaga economie„, RMGC menționează într-un comunicat.

RMGC îşi exprimă încrederea că beneficiile proiectului Roşia Montană, printre care mii de locuri de muncă, standarde de mediu ridicate, patrimoniu restaurat şi peste cinci miliarde de dolari în economia României, se vor concretiza cât mai curând.

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) acţionează şi a acţionat întotdeauna cu bună credinţă şi deplină respectare a cadrului legal. RMGC îşi reafirmă respectul pentru toate instituțiile statului român şi pentru specialiştii români„, a precizat sursa citată de Mediafax.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *