Tendința de listare a companiilor „unicorn” și de creștere a subscrierilor la niveluri record în cazul acestora a continuat în trimestrul al II-lea al anului 2019, conform raportului trimestrial EY- Global IPO trends: Q2 2019. În pofida menținerii incertitudinilor geopolitice și a tensiunilor comerciale, s-au înregistrat 507 tranzacții IPO în primul semestru al anului 2019, cu o valoare totală de 71,9 miliarde de dolari. Deși numărul de tranzacții a scăzut cu 28% față de semestrul I al anului 2018, randamentele în prima zi pe principalele piețe au crescut în medie cu 15,4%, iar prețurile acțiunilor post-listare au crescut cu 28,4%.
Sectorul tehnologic, sectorul sănătății și cel industrial au înregistrat cea mai mare pondere din totalul tranzacțiilor IPO în semestrul I 2019, cumulând 266 de IPO-uri (52% din numărul de tranzacții IPO globale), în valoare totală de 47,8 miliarde de dolari (66% din valoarea capitalului atras la nivel global). În funcție de valoarea capitalului atras, tehnologia a fost cel mai puternic sector, cu subscrieri în valoare de 29,3 miliarde de dolari (41% din valoarea capitalului atras la nivel global).
În EMEIA, numărul și valoarea tranzacțiilor au scăzut față de primul semestru al anului 2018. Bursele din această regiune au înregistrat 123 de IPO-uri (o scădere de 53%) și au atras capital în valoare totală de 16 miliarde de dolari (o scădere de 48%). Per total, având în vedere randamentele solide de primă zi, performanțele tranzacțiilor IPO din primul semestru al acestui an și încrederea investitorilor, se preconizează o intensificare a activității pe piețele IPO din EMEIA în a doua jumătate a anului 2019.
În Europa, s-a înregistrat o creștere notabilă a activității IPO în trimestrul al II-lea 2019. Numărul ofertelor publice inițiale a crescut cu 100% (48 de tranzacții) față de primul trimestru al acestui an.