Redevenţele plătite la ţiţei de OMV Petrom au crescut cu circa 4% ca urmare a unei noi metodologii publicate în luna mai, ce leagă preţul de referinţă de petrolul Brent, cu nişte ajustări de calitate, a spus CFO-ul OMV, Alina Popa.
„În ceea ce priveşte preţul de referinţă la ţiţei a existat o nouă metodologie publicată în mai anul acesta pentru modificarea acestui preţ de referinţă, care leagă preţul la ţiţei de Brent, cu nişte ajustări de calitate a acestuia. Din aplicarea acestei metodologii rezultă o creştere a redevenţelor plătite cu aproximativ 4%”, a explicat Alina Popa, conform Agerpres și financialintelligence.ro.
Referitor la preţul de referinţă pentru gazele naturale, oficialul OMV Petrom a precizat că a rămas în vigoare cel de la Central European Hub, de la Viena şi, deşi a existat un proiect de modificare, până în prezent nu a fost publicat un act normativ în acest sens.
„Redevenţele se plătesc la cel mai mare dintre preţul de referinţă şi preţul realizat. În ceea ce priveşte preţul de referinţă pentru gaze naturale, în prezent, deşi preţul de referinţă pe piaţa reglementată este de 68 lei/MWh, preţul de referinţă a rămas cel de la Central European Hub. A existat un proiect în consultare publică de modificare a acestei prevederi, pentru că este evident incorectă, însă până în prezent nu a fost publicată o modificare legislativă în acest sens. A rămas acelaşi preţ de referinţă, CEH, aşa cum era anul trecut”, a spus Alina Popa.