Acasă » Interes general » PwC: Directorii din energie, printre cei mai căutați pe plan mondial

PwC: Directorii din energie, printre cei mai căutați pe plan mondial

energynomics

Bogdan Tudorache

Un studiu recent al PwC relevă faptul că directorii din energie sunt printre cei mai căutați pe plan mondial, după cei din comunicații și retail. Studiul susține că industriile cu cea mai mare rată de înlocuire a directorilor generali sunt comunicațiile (24,5%), bunurile de larg consum (22,3%) și energia (19,7%).

Aproape 17,5% dintre directorii executivi (CEOs) ai celor mai mari 2.500 de companii listate la nivel global au părăsit, anul trecut, pozițiile pe care le dețineau, potrivit studiului 2018 CEO Success, recent publicat de PwC și Strategy&. Numărul de plecări a atins un nivel record al ultimilor 15 ani din cei 19 ani analizați de rapoartele PwC, principalele cauze fiind succesiunea planificată, dar și înlocuirile forțate sau provocate de fuziuni și achiziții.

Peste două treimi din înlocuiri au venit ca urmare a unor planuri de succesiune, iar concedierile au reprezentat 20%. Pentru prima dată în istoria studiului, motivele de etică au reprezentat o cauză mai frecventă a plecărilor forțate decât performanțele financiare. Totodată, raportul a remarcat că puterea și implicarea investitorilor a fost un factor important în decizia de schimbare a directorilor executivi. Astfel, dacă în 2000, un CEO rămânea în funcție în medie o perioadă de cel puțin opt ani, în ultimul deceniu, mandatul s-a redus în medie la circa cinci ani.

”Majoritatea directorilor executivi cu o activitate îndelungată pleacă în urma unei succesiuni planificate și asigură o tranziție lină, fără probleme. Totuși, înlocuirea unui CEO este un proces cu multe provocări și necunoscute, indiferent din ce motive are loc. Acționarii sunt nerăbdători și vor rezultate imediate. De aceea, presiunea pe succesori crește exponențial, mai ales atunci când aceștia vin după executivi cu mandate de peste un deceniu, fondatori ai companiei sau vizionari care și-au transformat organizațiile”, spune Ionuț Simion, Country Managing Partner al PwC România.

Portretul unui CEO longeviv are, potrivit studiului, următoarele caracteristici: vârsta medie 53 de ani, experiență în companii listate, precum și experiență internațională, deține un MBA și a fost promovat din compania pe care o conduce. “Analizând rezultatele studiului, observăm că directorii generali longevivi sunt mai performanți, sunt mai puțin susceptibili de a fi forțați să plece și aduc beneficii mai mari acționarilor decât cei cu mandate scurte. Totodată, directorii executivi promovați din interiorul companiilor au rezultate mai bune decât cei recrutați din afară”, arată Ionuț Simion.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *