KMG International va instala în rețeaua de stații Rompetrol din România cutia de donații „KindTap”, un device inovator ce permite clienților să doneze cu ajutorul cardurilor bancare contactless sau prin telefon pentru HOSPICE Casa Speranței. Cutiile vor fi disponibile în 24 de benzinării începând cu 19 august, a anunțat compania.
„În ultimii 10 ani, am dezvoltat numeroase proiecte prin care am sprijinit HOSPICE Casa Speranței, fundație ce contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții pentru pacienții adulți și copii din centrele lor. Ne dorim să promovăm responsabilitatea socială și în rândul clienților noștri, de aceea am sprijinit dezvoltarea device-ului KindTap și introducerea lui în benzinăriile noastre, pentru a le oferi clienților ocazia de a sprijini la rândul lor activitatea desfășurată de HOSPICE și de a schimba viețile altor oameni”, a spus Alexey Golovin, director departament juridic și afaceri corporative al Grupului KMG International.
KindTap este o premieră în retail-ul din România și o alternativă inovatoare de a sprijini cauze importante precum susținerea serviciilor oferite de HOSPICE Casa Speranței. Proiectul-pilot va viza instalarea cutiilor de donații în benzinării din București, Ilfov, Mureș, Prahova, Brașov și Constanța, unde se află cele mai frecventate stații de alimentare din rețeaua Rompetrol. Clienții sunt încurajați să doneze pentru HOSPICE Casa Speranței prin plata sumei unice de 5 RON, pentru susținerea serviciilor de îngrijire paliativă oferite de HOSPICE.
„HOSPICE Casa Speranței și Rompetrol au deja o colaborare de tradiție, cu impact considerabil pentru copiii și adulții care înfruntă o boală incurabilă, și suntem recunoscători că HOSPICE a fost aleasă prima cauză beneficiară a acestui proiect. KindTap reprezintă un pionierat în România și suntem încântați să avem la HOSPICE tehnologie de ultimă generație care ne ajută să îmbunătățim viața pacienților noștri”, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv al HOSPICE Casa Speranței.