###author###
Toată lumea este acord că există o problemă severă a sectorului eruopean al rafinării, însă majoritatea nu a ajuns la un consens în ceea ce privește rezolvarea acesteia. Rafinăriile Europei au fost în mare parte construite între anii 1950 și 1970 și echipate pentru a produce cât mai multă benzină.
Piesa centrală a rafinăriilor rămâne unitatea de cracare catalitică cu strat fluidizat (FCCU), care desface catena de motorină grea din unitatea de distilare atmosferică într-o serie de produse mai ușoare, inclusiv benzină și motorină, utilizând o temperatură înaltă și o presiune moderată, în prezența unui catalizator zeolitic.
Însă cererea regiunii pentru benzină a ajuns la un punct maxim în anii 1990, iar acum scade rapid, în timp ce cererea în creștere se mută pe segmentul distilatelor medii precum motorina și combustibilul pentru avioane, conform Reuters.
În Marea Britanie, punctul critic a intervenit în 2006, când consumul de motorină l-a depășit pentru prima oară pe cel de benzină. Consumul britanic de benzină scade în Marea Britanie cu 6-7 procente anual, în timp ce cererea pentru motorină și combustibil pentru avioane crește cu 1%. Prin urmare, rafinăriile sunt configurate greșit și produc un mix de combustibili neadaptat.
”Rafinăriile noastre sunt axate pe benzină și nu pe motorină și chiar dacă fac față bine concurenței europene, pe termen lung vor fi dezavatajate”, spunea în iunie ministrul britanic al Energiei, Michael Fallon.
„Ele produc prea multă benzină, insuficientă motorină de valoare mare sau combustibil pentru avioane și astfel devine greu de crezut că vor putea concura cu rafinăriile viitorului și probabil că investițiile vor scădea,” a spus Fallon, în fața Comitetului pentru Schimbări Climatice a Camerei Comunelor a Parlamentului britanic.
Cel mai eficient mod de a schimba mixul de combustibili ar fi adăugarea unei unități de cracare hidro. Spre deosebire de FCCU, care separă motorina grea în coloana de distilare atmosferică, unitatea hidro crachează reziduuri mult mai grele precum motortina de vid, la presiuni enorme, în prezența hidrogenului și are ca rezultat mai multă motorină și combustibil de avion.
Costuri de capital prea mari
Cu toate astea, costurile de capital sunt foarte mari. Este nevoie de oțeluri de specialitate de șase inci pentru a face față presiunii – de 100-200 de ori mai mare decât presiunea atmosferică, pentru ca cracarea hidro să aibă loc eficient. O astfel de instalație are nevoie de hidrogen în plus, o resursă scumpă. În majoritatea cazurilor este nevoie de construcția unei unități de reformare a gazului metan pentru a produce hidrogen din gaze naturale.
Deasemenea, cracarea hidro are nevoie de o unitate de recuperare a sulfului.
Iar majoritatea rafinăriilor, care se luptă acum cu un nivel scăzut de profitabilitate și cu bilanțuri contabile scăzute nu-și pot permite costul instalării unor unități de procesare noi.
Pentru a schimba mixul de producție benzină/motorină ”este nevoie de tehnologii de caracre hidro care probabil necesită circa un miliard de lire sterline (1,2 miliarde de euro) pentru fiecare rafinărie”, conform Asociației Indistriei Petroliere a Marii Britanii.
”Astfel de investiții nu se justifică din punct de vedere economic”.
O astfel de instalație ar reduce producția de benzină sub 20% și ar crește pe cea de motorină la peste 40%, spun oficialii Essar, firmă deținătoare a unei rafinării. Veniturile astfel obținute s-ar situa însă sub costul de capital, la marjele actuale de profit.
”Rafinăriile investesc oricum în decongensionare și asta crește producția de motorină și combustibil aviatic pe termen lung…În următorii 25 de ani vom investi mulți bani”, spun oficialii Essar.
Din păcate, cererea se schimbă mai rapid decât o pot face rafinăriile, conchide analistul Reuters.
