Subvențiile pentru producătorii de energie din surse regenerabile sub forma certificatelor verzi vor fi reduse drastic începând de anul viitor, a declarat, miercuri, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță.
Întrebat cu cât vor fi micșorate subvențiile, ministrul a precizat că „reducerea va fi drastică”. El a adăugat că în continuare se dorește exceptarea marilor consumatori de energie de la plata a 50% din certificatele verzi, însă nu este sigur că acest lucru va putea fi implementat începând de anul viitor, întrucât este nevoie de acordul autorităților de la Bruxelles.
Am pregătit un proiect de act normativ în acest sens, pe care îl vom aproba în perioada imediat următoare.
Potrivit autorităților, numărul mare de turbine eoliene și de panouri fotovoltaice instalate în ultimii doi-trei ani a urcat foarte mult factura consumatorilor, în special în cazul industriei energofage. Certificatele verzi pe care le primesc producătorii de energie regenerabilă sunt plătite de toți consumatorii din România, din factura finală la electricitate.
Țintă atinsă
Săptămâna trecută, oficialii Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) au anunțat oficial că România și-a atins deja ținta de energie regenerabilă asumată în fața Comisiei Europene pentru anul 2020.
„Am constatat că schema de sprijin nu mai răspunde realităților. La 1 ianuarie 2014, România își atinge cotele asumate de 24% de energie regenerabilă din totalul consumului. Astfel că vă anunțăm că am informat comisiile de specialitate din Parlament și Guvernul că trebuie reconsiderate cotele obligatorii”, a spus Emil Calotă, vice-președinte ANRE.
El a mai spus că Autoritatea a propus ca textul legii de aprobare a Ordonanței de Urgență 57/2013 (care modifică Legea 220/2008) să conțină prevederi prin care prețul certificatelor verzi să scadă. Mai exact, la stabilirea ratei interne de rentabilitate (IRR) pentru proiectele de energie regenerabilă, ANRE va lua în calcul de acum înainte costurile reale și efective ale producătorilor de energie verde, și nu estimările Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), ca până acum.
Concret, AIE furnizează o cifră care este o medie, un cost general de instalare a unui MW din surse regenerabile (eolian, solar etc), însă oficialii ANRE vor calcula IRR-ul pentru fiecare proiect în parte, în funcție de particularitățile sale. În funcție de acest IRR, reglementatorul va decide dacă există o supracompensare a producătorilor de energie regenerabilă.
sursa
AGERPRES