Compania chineză HiSun PV Technology, subsidiară a China Evergreen Industry Group, vrea să ridice o termocentrală în localitatea Halânga, din Mehedinți. Reprezentanții companiei și secretarul de stat din Ministerul Economiei Virgil Daniel Popescu vor discuta cu autoritățile și conducerea Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Turnu Severin despre construirea acestei unități în parteneriat cu RAAN.
Aparent, din informațiile existente pe website-ul HiSun, firma nu are experiență în ridicarea și operarea termocentralelor, fiind o firmă producătoare de technologii pentru energia fotovoltaică.
Proiectul termocentralei a fost propus și prezentat de oficiali ai Biroului de Promovare Comercial Economică din Beijing, iar firma HiSun PV Technology vrea să realizeze termocentrala și să fie operatorul său. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, firma chineză este deja prezentă cu activități energetice în România. În 2013, firma din China a construit șase parcuri fotovoltaice în România, iar din 2014 le va conecta la rețea.
Termocentrala ar urma să aibă o capacitate de 300 MW, investiţia fiind evaluată, în urmă cu doi ani, de Ministerul Economiei, la 350 milioane de dolari. În 2013, o altă firmă din China s-a declara interesată să realizeze termocentrala. Rodin Traicu, atunci membru al Comisiei de Industrie și Servicii din Camera Deputaților, spunea în decembrie că o firmă chineză, China National Electric Engineering, vrea să realizeze tot în parteneriat cu RAAN un grup energetic nou de 300 MW la termocentrala Halânga.
“S-a elaborat studiul de fezabilitate, suntem în faza elaborării caietului de sarcini. La proiect s-a precalificat China Național Electric Engineering’, spunea Rodin Traicu. Potrivit acestuia, la sfârșitul lunii ianuarie ori începutul lunii februarie va avea loc licitația, apoi, în 30 de zile, va fi semnat contractul.