Constantin Crânganu
În ultimul deceniu, au avut loc progrese semnificative în tehnologia fracturării hidraulice şi forajului orizontal. Industria energetică a creat o adevărată schimbare de paradigmă a sectorului energetic, o dezvoltare explozivă a producției de gaze naturale și petrol, cu reverberații în întreaga economie a Statelor Unite și a fost considerată de mulți ca o schimbare tectonică, din temelii, a imaginii pe care o avem despre energie. Alte țări, care au urmat exemplul Americii, au început să dezvolte proiecte proprii de explorare și exploatare a hidrocarburilor cantonate în zăcăminte de roci dure, mai ales de șist.
Realizările considerabile obținute în extragerea cu succes a unor cantități uriașe de petrol și gaze din formațiuni geologice până acum inaccesibile (precum cele de la Barnett, Marcellus, Haynesville, Bakken, Eagle Ford, etc.) prin utilizarea tehnologiei de fracturare hidraulică, a făcut ca tehnologia pe care se bazează această practică să devină larg apreciată de cei care lucrează în industria energetică. În calitate de cercetător în domeniul petrolului și gazelor în ultimii 35 de ani, am urmărit îndeaproape dezvoltarea și aplicarea fracturării hidraulice pe diferite câmpuri de exploatare din SUA și din întreaga lume.
Nu cunosc vreun caz dovedit în care să fi apărut contaminarea unui acvifer prin fracturare hidraulică.
În acest timp mi-am dat seama că există îngrijorări din partea unor grupări ecologiste și a altor segmente de populație. Mi-au fost aduse la cunoștință situri de pe internet și bloguri ce conțin diferite afirmații legate de impactul potențial al fracturării hidraulice. Principalele mele îngrijorări țin de următoarele trei aspecte:
1. Contaminarea posibilă a apei potabile cu substanțe chimice utilizate în procesul de fracturare hidraulică.
2. Contaminarea posibilă a apei potabile cu gaz metan eliberat din rocă prin fracturare.
3. Posibilitatea producerii unor cutremure locale prin fracturarea hidraulică.
Fiecare dintre acestea a fost discutată în literatura științifică cu mai multe sau mai puține detalii și consensul general în rândul experților este că fizic nu este plauzibilă contaminarea apei potabile în procesul de fracturare nici cu substanțe chimice, nici cu metan. Există legi naturale fundamentale (ex., legea lui Darcy, legea lui Fick) care guvernează mișcarea și dispersarea fluidelor (apă, gaze, poluanți) prin spațiile poroase din roci.
Orice student la un curs de hidrogeologie vă poate spune că, pentru ca o substanță (precum substanțele utilizate în fracturarea hidraulică) să parcurgă o distanță semnificativă (de la adâncimea nivelului de fracturare până la aceea a stratelor acvifere utilizabile, adică de la ~1,5-2 mile (2,5 km – 3,3 km) la ~150-200 picioare (45 metri – 60 metri)) este nevoie de zeci de mii de ani și de existența unui gradient hidraulic adecvat care să ofere energia necesară pentru această deplasare. Este adevărat că au avut loc câteva foarte puține accidente în timpul fracturării hidraulice, precum scurgeri de suprafață ce au determinat unele incidente rezolvate însă imediat.
Temerile legate de contaminarea apei potabile cu metan produs prin fracturarea hidraulică au pătruns în imaginația oamenilor, mai ales prin intermediul unor medii precum documentarul Gasland produs în 2010 de HBO. Acesta arată cum un om aprinde apa care curge la robinetul din bucătărie. Adevărul este că în multe locuri, inclusiv în Pennsylvania, Colorado, sau sudul statului New York, metanul există în mod natural în acviferele de suprafață. Este vorba de emisii “fugitive” sau “rătăcite” de gaze, de origine biogenă, fără legătură cu gazele abiogene produse prin fracturarea hidraulică. Printr-o simplă analiză izotopică a apei de la robinet ce ar putea fi afectată se poate identifica rapid prezența gazelor fugitive.
Fracturarea hidraulică se utilizează în producția de petrol și gaze de peste 50 de ani, în peste un milion de sonde, însă nu cunosc vreun caz dovedit în care să fi apărut contaminarea unui acvifer prin fracturare hidraulică. Se pare că a apărut o reacție exagerată față de această tehnică de extragere a petrolului și gazelor și se utilizează principiul precauției în locul metodelor uzuale de analiză a riscurilor.
Cei ce se opun fracturării hidraulice o condamnă fără a aduce dovezi științifice solide.
O altă îngrijorare este aceea față de cutremurele localizate cauzate de injectarea fluidelor în procesul de fracturare hidraulică. Nu au fost raportate decât două evenimente minore (cu magnitudini sub 2,5 grade ceea ce înseamnă că nu au fost detectate decât de instrumentele de specialitate). Alte cutremure localizate produse în Ohio și Arkansas au fost produse prin injectarea de fluid în puțuri adânci de evacuare și nu prin fracturarea hidraulică.
Persistă în blogosferă și în alte medii sociale dezbateri în care cei ce se opun fracturării hidraulice condamnă utilizarea acesteia fără a aduce dovezi științifice solide că aceasta ar putea contamina apa potabilă. Siguranța argumentelor oferite de opoziție citează articole obscure, contradictorii sau subiective găsite pe Internet și care fac confuzie între fapte și opinii. Rețelele sociale răspândesc astfel de opinii ale “experților” cu viteza fulgerului, iar experții autentici sunt apoi forțați să facă lumină într-o avalanșă de mituri.
Ca oameni de știință, trebuie să accelerăm, să promovăm și să explicăm aspectele tehnice ale fracturării hidraulice în termeni clari și pe înțelesul tuturor și să demontăm aceste mituri. Oamenii de știință ar trebui să promoveze importanța introducerii argumentelor științifice în dezbaterea publică pentru a liniști îngrijorarea publicului prin fapte și nu prin opinii. Ca să împrumut un citat de la omul de stat irlandez Edmund Burke, pentru ca ignoranța să triumfe este suficient ca experții să nu facă nimic.
Sursa
Oil & Gas Monitor
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologie a petrolului la City University of New York, Brooklyn College. Anterior a mai predat la Universitatea Al. I. Cuza din Iași și la Școala de geologie și geofizică din cadrul Universității din Oklahoma. Cea mai recentă carte a sa în calitate de unic coordonator este “Gazul natural și petrolul: Strategii de producție, implicații asupra mediului și provocări viitoare”, tipărită la Nova Science Publishers, New York, în 2013.
