Societatea Nord Stream AG ar putea construi una sau două conducte suplimentare ale gazoductului Nord Stream ce transportă gaze ruseşti în Europa pe sub Marea Baltică, a anunţat grupul rus Gazprom, acţionar al proiectului, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.
Nord Stream AG a efectuat un studiu de fezabilitate în vederea stabilirii bazelor pentru o nouă fază a proiectului. Construcţia a una sau două linii suplimentare este utilă, tehnic şi ecologic posibilă şi i-ar putea fi asigurată finanţarea, informează Agerpres.
„Am evaluat mai multe rute posibile, care vor face obiectul unor studii ulterioare”, a precizat gigantul rus în urma unei întrevederi între CEO-ul Gazprom, Aleksei Miller, şi directorul executiv al Nord Stream AG, Matthias Warnig.
Gazoductul Nord Stream a fost conceput pentru transportul de gaze ruseşti în Europa pe sub Marea Baltică. Tronsonul său maritim, cu o lungime de 1.220 km, leagă oraşul rus Vâborg de oraşul german Greifswald. Pentru realizarea acestui proiect a fost fondată Nord Stream AG, în care Gazprom deţine 51% din participaţii, companiile germane Wintershall şi E.ON, câte 15%, iar firma franceză GDF Suez şi cea olandeză Gasunie, câte 9%.
Gazele naturale ruse sunt în prezent transportate pe sub Marea Baltică prin două conducte cu o capacitate de 27,5 miliarde de metri cubi fiecare. Una dintre acestea a fost dată în exploatare în noiembrie 2011, iar cealaltă a intrat în serviciu în octombrie 2012
Bursa