Acasă » Interes general » Macroeconomie » Administratorul Fondului Proprietatea recomandă acţionarilor o listare secundară la Londra

Administratorul Fondului Proprietatea recomandă acţionarilor o listare secundară la Londra

7 martie 2014
Interes general
energynomics

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), recomandă acţionarilor listarea FP pe piaţa Specialist Fund Market (SFM) a bursei de la Londra, până la sfârşitul anului 2014. Administratorul FP a selectat un consorţiu de bănci de investiţii pentru a-i oferi suport în listarea secundară.

Consorțiul este format din Jefferies International Limited, ca unic consultant financiar din Marea Britanie, privind introducerea şi admiterea la tranzacţionare a acţiunilor FP pe piaţa londoneză, BRD Societe Generale şi Swiss Capital în calitate de consultanţi locali, şi Clifford Chance Badea drept consultant juridic al FP. Tranzacţionarea de acţiuni între Londra şi Bucureşti ar putea fi realizată prin intermediul Depositary Interests (DIs) în Marea Britanie.

„În acest scop, un depozitar înregistrat în Marea Britanie va face legătura între piaţa de la Londra şi cea de la Bucureşti prin deţinerea de acţiuni prin intermediul unui custode (cu sediul în Bucureşti) via Clearstream (sistem de compensare şi decontare conectat la Depozitarul Central din Bucureşti) şi emiterea de DIs în Londra”, arată un comunicat al FP.

Alternativ, listarea poate fi realizată prin intermediul Global Depository Receipts (GDR), dar reglementările din Anglia restricţionează emiterea de GDR-uri doar pentru listările iniţiale, şi pentru ca FP să poată emite astfel de instrumente este nevoie ca legislaţia să fie modificată sau ca Autoritatea de Supraveghere Financiară din Marea Britanie să emită o excepţie în cazul FP. Recomandarea administratorului FP privind listarea secundară a Fondului la Londra va fi supusă votului de aprobare al AGA pe 28 aprilie.

Franklin Templeton arată că a efectuat o analiză potrivit căreia Bursa de la Londra, cu o istorie îndelungată în ceea ce priveşte suportul şi dezvoltarea pieţelor de capital emergente, oferă un fond substanţial de instituţii dedicate, cu peste 100 miliarde de dolari în administrare, focusate pe investiţiile în fonduri închise şi trusturi de investiţii.

Listarea la LSE (London Stock Exchange, n.r) ar urma să lărgească baza de investitori instituţionali străini care nu sunt activi în prezent în România, lucru de care ar beneficia atât Fondul cât şi alte companii româneşti, inclusiv cele din portofoliul Fondului. Mai mult, listarea la Londra va extinde diseminarea de informaţii în legătură cu Fondul şi companiile din portofoliu către un cerc mai larg de publicaţii financiare şi furnizori de informaţii”, potrivit Templeton.

Analiza mai arată că FP va fi unul dintre cele mai mari fonduri închise listate la Londra, astfel că va fi foarte vizibil unei audienţe globale de investitori.

„Fondul ar beneficia de o creşterea semnificativă a acoperirii în cadrul rapoartelor de analiză independente ale brokerilor care, în schimb, vor promova România printre clienţii internaţionali care vor dobândi o mai bună înţelegere asupra companiilor nelistate din portofoliul Fondului, în special înaintea listării lor – 2.508 de analişti acoperă companiile internaţionale listate la LSE şi,
în medie, 14 analişti acoperă fiecare companie”, conform sursei citate de Mediafax.

De asemenea, listarea Fondului la LSE ar trebui să genereze interes suplimentar faţă de companiile din portofoliu listate la Bursa de Valori din Bucureşti, ducând astfel la creşterea lichidităţii zilnice şi implicit la venituri suplimentare şi taxe de tranzacţionare pentru brokerii locali, BVB şi ASF.

Sursa

Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *