Amur Minerals, o companie specializată în extracția de minereu de nichel și cupru din estul îndepărtat al Rusiei, vrea să transporte cu ajutorul dirijabilelor echipamentele și materia primă extrasă din Siberia pentru a evita problemele grave pe care le au drumurile din regiune, potrivit Bloomberg citat de Mediafax.
Compania a anunţat luni că va utiliza două dirijabile care pot transporta încărcături de până la 250 de tone. Amur Minerals a semnat un memorandum de înţelegere cu producătorul american Worldwide Aeros. Noile dirijabile, cu sisteme de siguranță suplimentare și folosirea gazelor care nu se aprind permit companiilor precum Aeros şi Hybrid Air Vehicles să obţină primele contracte cu industria minieră, spune Bloomberg. În plus, au avantajul că nu au nevoie de piste întrucât aceste instrumente de zbor decolează și aterizează vertical.
Amur Minerals spune că prin intermediul transportului cu dirijabile își va diminua costurile logistice, și nu va fi nevoită să investească 140 milioane de dolari pentru construcţia unui drum de la mina Kun-Manie, pentru care așteaptă licența de exploatare, până la cea mai apropiată cale ferată. Resursele din mina Kun-Manie sunt estima la 650.600 tone de nichel şi 178.400 tone de cupru. Compania ar putea începe să folosească dirijabilele la doi ani după ce încheie un acord cu furnizorul.
Companiile miniere din Siberia, regiune bogată în resurse precum minereu de cupru, nichel şi fier, cărbune şi petrol, trebuie să facă faţă unor temperaturi de până la minus 60 de grade Celsius. Iernile foarte severe pot afecta transportul rutier, situaţie care determină multe companii să caute alternative eficiente din perspectiva costurilor.
Costurile legate de combustibil ale dirijabilelor reprezintă circa o treime din cele ale avioanelor de transport, a declarat directorul Aeros, Igor Pasternak, anul trecut. Aeronavele Aeros, construite pe o structură rigidă asemănătoare dirijabilelor, vor putea transporta încărcături de până la 250 de tone, cu viteze de peste 160 kilometri pe oră, a spus el.