În primele trei trimestre ale acestui an, Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energie (ANRE) a încasat 498 milioane de lei numai din contribuția de 2% pe cifra de afaceri impusă prin controversata Ordonanță de Urgență 114, o sumă de 5,6 ori mai mare decât cea percepută pe întreg anul trecut, de 88 milioane de lei. În 2018, înainte de adoptarea OUG 114, contribuția era de doar 0,1% din cifra de afaceri, conform profit.ro.
În total, în primele 9 luni ale anului 2019 ANRE a încasat venituri în valoare de 510 milioane de lei. Potrivit bugetului anual rectificat al agenției, ANRE ar urma să înregistreze un excedent de 486,5 milioane de lei, la venituri totale estimate de 606 milioane lei, din care 598 milioane din contribuții.