Acasă » Regenerabile » Energia regenerabilă constituie doar o parte a soluției pentru atingerea obiectivului de neutralitate a emisiilor

Energia regenerabilă constituie doar o parte a soluției pentru atingerea obiectivului de neutralitate a emisiilor

6 decembrie 2019
Regenerabile
energynomics

În vederea atingerii obiectivului de neutralitate a emisiilor, sunt necesare investiții nu numai în producția de energie regenerabilă, ci și în electrificarea transporturilor și a sistemelor de încălzire, în producția de energie din hidrogen și în infrastructură pentru rețele inteligente, potrivit celei de-a 54-a ediții a raportului EY Renewable Energy Country Attractiveness Index (RECAI).

“Europa poate deveni primul continent neutru din perspectiva emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050. Comisia Europeană este așteptată să prezinte un set de schimbări legislative în perioada următoare ce va impune modificări profunde în aproape fiecare element al economiei. Sectorul energetic, în mod general, și energia regenerabilă, în mod specific, sunt doar o parte a soluției”, a declarat Mihai Drăghici, Senior Manager, Departamentul de Asistență în Afaceri, EY România.

Raportul evidențiază măsura în care se va accelera în viitor implementarea unor tehnologii cheie, în domenii precum generarea distribuită, vehiculele electrice și soluțiile de stocare a energiei. De asemenea, raportul subliniază că, pentru a respecta scenariul de dezvoltare durabilă al Agenției Internaționale pentru Energie, investițiile în energia regenerabilă ar trebui să se dubleze, de la 300 miliarde de USD, alocate în 2018, la o medie anuală de 600 miliarde de USD, care vor atinge valoarea de 18,6 trilioane de USD până în 2050.

China își menține prima poziție în cea mai recentă ediție a raportului, datorită amplorii investițiilor realizate, în pofida unei scăderi raportate de 39% în primul semestru al anului 2019, generate de trecerea de la tarifele garantate la licitații pentru noile capacități de generare a energiei din surse eoliene și solare.

Și Statele Unite și-au păstrat locul al doilea, în contextul în care viitorul pieței pentru capacitățile eoliene offshore este promițător, iar piața energiei solare și cea a energiei eoliene onshore continuă să beneficieze de subvenții, prin acordarea de credite fiscale.

În pofida incertitudinilor provocate de Brexit, Regatul Unit urcă pe locul al șaptelea în clasament, având în vedere că licitațiile pentru producția din surse eoliene offshore promit furnizarea de energie fără subvenții.

Printre celelalte piețe care au urcat în clasament se numără Spania și Vietnam, în principal datorită dezvoltării rapide a piețelor lor pentru energia solară, precum și revigorata piață poloneză, care reintră în Top 40, după câțiva ani dificili.

Raportul analizează modul în care sectorul energetic poate profita de oportunitățile oferite de adoptarea obiectivelor de neutralitate a emisiilor și obstacolele care trebuie depășite. Printre acestea se numără deschiderea la modele de investiții inovatoare în vederea corelării capitalului cu capacitățile. De exemplu, o nouă abordare a modelului „yieldco”, în care o nouă companie care se listează la bursă, interesată de asigurarea unui flux de numerar stabil, ar putea să reunească sub același acoperiș companiile din sectorul energetic și investitorii. Acest lucru ar putea să creeze o punte între aceste resurse masive de capital și dezvoltatorii care pot construi sistemele de energie verde necesare pentru îndeplinirea obiectivelor de neutralitate a emisiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *