Bateriile care nu îndeplinesc standardele ecologice riguroase ar putea fi interzise pe piața europeană, a avertizat vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, luni (9 decembrie), în condițiile în care executivul UE a aprobat 3,2 miliarde de euro ca ajutor de stat pentru unele proiecte locale.
UE pregătește noi standarde de mediu pentru baterii, cu scopul de a asigura o cotă importantă de piață țărilor Uniunii, pe o piață care ar putea valora un sfert de trilion de euro până în 2025, în conformitate cu așa-numita Battery Alliance.
Luni (9 decembrie), Šefčovič a declarat reporterilor că importurile de baterii din sud-estul Asiei ar putea fi excluse de pe piața europeană dacă nu îndeplinesc anumite criterii, potrivit Euractiv.com.
Întrebat dacă modificările aduse cadrului juridic al UE ar putea duce la interdicții, oficialul slovac a declarat: „Cred că dacă nu ar respecta standardele, atunci da.” „În mod clar, trebuie să facem ce fac alte economii și piețe, trebuie să le respectăm standardele”, a spus vicepreședintele Comisiei.