Falimentul RADET era iminent, întrucât regia de termoficare nu avea nicio sursă din care să poată plăti datoria istorică de 3,7 miliarde de lei pe care o are către Elcen, a declarat, joi, Alexandru Burghiu, administratorul Termoenergetica.
Termoenergetica a preluat, de la 1 decembrie, serviciul de distribuţie şi furnizare a energiei termice în Capitală.
„Termia în Bucureşti este cel mai fierbinte subiect, ca să spun aşa. Constatăm cu toţii şi ştim că este un nivel al serviciilor anormal pentru secolul al XXI-lea, însă, pentru a vedea care sunt metodele de rezolvare a acestui sistem trebuie să vedem care sunt cauzele. Până acum s-a mers pe principiul totul e bine până se întâmplă ceva. Vorbim de un sistem de 4.000 de kilometri şi 1.023 de puncte termice. Mai sunt doar patru CET-uri din cele şase proiectate. De aceea se întâmplă foarte multe neplăceri în zonele deficitare, cum ar fi sectorul 1, sectorul 2, zonele Colentina şi Pantelimon, unde ştim cu toţii ce se întâmplă în ultimul timp şi în decursul anilor, că aceasta este o problemă a ultimilor 15 ani”, a spus Burghiu, conform Agerpres.
El a arătat că s-a ajuns la acest nivel al avariilor şi al problemelor pentru că singurul mare proiect efectuat a avut loc în perioada 1995 – 2004, când s-au înlocuit 110 kilometri de conductă.