Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru locuințele izolate se prelungeşte până la data de 31 ianuarie 2020, a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Programul finanțează cu 100% proiecte depuse de pirmării în contul unor locuințe izolate, fiind diferit de programul dedicat prosumatorilor.
Anterior, AFM prelungise termenul de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul acestui program până la data de 13 decembrie 2019, potrivit Agerpres.
„Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali”, precizează sursa citată.