Construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni e terminată în proporţie de 70% pe teritoriul Republicii Moldova, iar conducta va fi operațională din iulie, a declarat joi ministrul economiei de la Chişinău, Valeriu Lazăr. Potrivit comunicatului Ministerului Economiei din această țară, în perioada imediat următoare vor debuta lucrările de subtraversare a Prutului şi de construcţie a staţiei de măsurare a gazelor.
Lucrările de construcţie la gazoductul Iaşi-Ungheni, care va interconecta România şi Republica Moldova, au fost inaugurate la 27 august 2013 în partea stângă a Prutului, în prezenţa premierilor Victor Ponta şi Iurie Leancă şi a comisarului european pentru energie Günther Oettinger. Conducta de 43,2 kilometri va transporta 1,5 miliarde de metri cubi pe an.
Agerpres scrie că, pentru utilizarea acestei conducte la capacitate maximă, Republica Moldova va trebui să construiască o magistrală Ungheni-Străşeni alimentată din conducta Iaşi-Ungheni. Investiţia necesară acestei prelungiri este de cel puţin 60 milioane de euro, și un potențial orizont de timp pentru realizare se întinde pe următorii 5 ani. Potrivit premierului moldovean Iurie Leancă, BERD va oferi Moldovei fonduri nerambursabile destinate finanțării unui studiu de fezabilitate pentru prelungirea conductei de gaz până la Chişinău, un obiectiv anunțat la București din vara anului 2013.