Acasă » Termo » Populația din Oradea continuă să se conecteze la rețeaua de termoficare

Populația din Oradea continuă să se conecteze la rețeaua de termoficare

energynomics

Oradea este singurul oraş din România în care populaţia se racordează în trend ascendent, în ultimii cinci ani, la reţeaua de termoficare a municipiului, a declarat vineri, pentru Agerpres, directorul comercial al SC Termoficare SA, Dan Creţu.

„În anul 2014, aveam 62.500 de apartamente racordate la reţeaua de termoficare, iar acum avem aproape 69.000. Pentru noi înseamnă creşterea vânzărilor şi scăderea pierderilor, iar pentru populaţie înseamnă o încredere sporită faţă de serviciile noastre. Suntem singura societate din România care, în ultimii cinci ani, nu numai că nu am pierdut consumatori, ci, dimpotrivă, am câştigat noi consumatori, ne creştem anual numărul de consumatori cu circa 10%. Este singurul oraş din România unde se întâmplă acest lucru”, a precizat Dan Creţu.

Potrivit acestuia, motivele pentru conectare sunt două: în primul rând, sprijinul primăriei şi al societăţii de termoficare pentru noile zone imobiliare, în sensul că li se asigură extinderea racordului termic şi furnizarea modulelor termice, precum şi instituirea zonelor unitare de încălzire, unde zonele dezvoltării industriale sunt „oarecum obligate să acceseze sistemul centralizat”, ca şi în cartierele noi, de tip condominiu.

Aproape 78% din populaţia oraşului este racordată la reţeaua de termoficare, respectiv 150.000 de locuitori, 3.200 de case, 69.000 de apartamente și 238 de instituţii publice şi private.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *