###author###
Hidroelectrica se zbate să iasă din insolvență, între timp însă va urma un proces de restructurare a companiei, susține Gabriel Dumitrașcu, directorul Direcţiei Privatizări din Departamentul pentru Energie. ”Nimeni nu poate avansa o prognoză în privința datei privatizării Hidroelectrica”, spune Dumitrașcu.
În schimb, Electrica ”este în grafic” și va fi privatizată în luna iunie. În cazul Electrica va avea loc o divizare ce ar putea duce la crearea unui fond de active energetice pe termen lung: fondul ar putea avea ca premergătoare compania unică creată pentru preluarea activelor Electrica, și încet-încet ar putea urca spre 1 miliard de euro, a declarat Dumitrașcu în cadrul unei conferințe organizate de Ziarul Financiar.
Divizarea Electrica va fi decisă joi, 20 martie 2014, de Adunarea Generală a Acţionarilor.
„Mâine este o AGA care să aprobe desprinderea unei firme care să administreze participațiile la filiale. Ne menținem termenul de listare, adică în primele zile din iunie. Indiciile şi partea de premarketing ne arată că Electrica este vandabilă şi este interes pentru piață și investitori”, a afirmat Dumitraşcu.
El susține că guvernul este în negociere cu Enel pentru participația la Electrica Muntenia Sud de 13,5%, pentru care va obține cel mai probabil peste 500 milioane de euro, dacă nu chiar 520 milioane de euro- pretenția inițială a statului. ”Suntem în discuții cu Enel pentru această sumă, beneficiem de consultanța unui grup internațional”, spune Dumitrașcu, menționând că sunt purtate discuții similare și cu E.ON.
”Problema unui fond de energie se pune de mult, tot încercăm să convingem Ministerul Finanțelor de un an de zile”, spune Dumitrașcu. De asemenea, el consideră că ”la nivelul statului ar trebui să existe o instituție unică cu atribuții în privatizare”. În acest sens guvernul a primit ”o propunere în fază de cizelare”.
Iar în cazul CE Oltenia (CEO), privatizarea va fi împinsă după 15 septembrie, deși vânzarea combinatului este ”în graficul asumat”, întrucât ”s-a găsit cu greu un consultant internațional care să facă o evaluare a rezervelor de cărbune, iar termenul de trei luni pentru această evaluare cerut de stat a fost refuzat”.
Privatizarea CEO ar putea fi efectuată în 15-20 iulie, însă lunile de vară nu sunt de preferat pentru privatizare, iar aceasta ”probabil că o vom împinge undeva după 15 septembrie”. Termenul exact va fi însă stabilit după discuțiile din aprilie cu instituțiile financiare internaționale, a mai spus Dumitrașcu. ”Vom anunța un termen exact la finalul lunii aprilie”, a mai spus șeful privatizărilor din energie.