###author###

Autoritățile din România par a nu cunoaște cu exactitate nici destinația și nici proporția în care sunt colectați banii din taxa pe veniturile rezultate din liberalizarea prețurilor la gaze. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Nicolae Havrileț, a declarat în urmă cu câteva luni: “circa 60% din diferența de preț rezultată în urma etapelor de liberalizare a pieței de gaze se duce la buget”.

Pe de altă parte, Iulian Iancu, președinte al Comisiei de Servicii și Industrii din Camera Deputaților din Parlament, cea în fața căreia ANRE își prezintă acum rapoartele, a spus altceva: “din taxa percepută de stat producătorilor de gaze pe veniturile din liberalizare, 70% rămâne la aceşti producători şi 30% la stat.” El a mai spus și că va propune ca această taxă să fie împărțită “frățește” între producător, consumator și bugetul de stat.

Aceste declarații aparent opuse nasc o seamă de întrebări. Cât anume se colectează în mod real din această taxă și cum anume se face colectarea sa? Și, până la urmă, unde se duc banii obținuți din supra-taxarea veniturilor obținute suplimentar din creșterea de preț a liberalizării?

Cum se aplică taxa, cât rămâne statului și cât producătorului?

Ca urmare a liberalizării prețului gazelor naturale, Guvernul României a impus taxe speciale asupra veniturilor suplimentare obținute de pe urma în acest sector. Conform Ordonanței de Guvern nr. 7/2013, societățile care activează atât ca producători de gaze naturale cât și ca furnizori trebuie să plătească această taxă specială de 60% din veniturile suplimentare minus redevențele corespunzătoare și investițiile realizate în amonte. Valoarea deducerii investițiilor realizate în acest segment nu poate depăși 30% din veniturile suplimentare. Această taxă specială va continua să fie aplicabilă până la 31 decembrie 2014.

Prin urmare, calculul pe venitul pe care se aplică ia în considerare prețul la gaze din momentul taxării, din care se scade prețul gazului înainte de momentul în care a început liberalizarea prețului la gaz in România. Legea nuanțează calculul, rezultând formula: 0.60* (Profitul suplimentar- redevența*Profit suplimentar – investițiile realizate în explorare și producție), iar investițiile deduse nu pot depăși 30% din profitul excepțional.

Eugenia Gușilov, fondator și director general al RoEC, think-tank local de analiză și consultanță pentru politici energetice, ne-a furnizat un exercițiu de gândire care să clarifice modalitatea în care funcționează de fapt această taxă. Dacă ne imaginăm un preț al pieței de 400 dolari/1.000 de metri cubi, și un cost de producție de 160 dolari/1.000 metri cubi, ca urmare a eliminării prețului reglementat se obține un profit suplimentar de 240 dolari/1.000 metri cubi. Redevența cu care s-a lucrat în exemplu este de 10% și investițiile deduse sunt maxime, de 30%.

„Aplicând formula, obținem: Taxa pe profitul suplimentar = 0,60* (240 dolari – 24 dolari – 72 dolari) = 86,4 dolari. Deci, din profitul suplimentar obținut din liberalizare (240 dolari/1.000 metri cubi), statul primește 86,4 dolari (36%), iar restul de 153,6 dolari (64%) revine companiei. Afirmația lui Iulian Iancu este cea corectă; procentajul de 60% nu se aplică întregii valori a profitului suplimentar, 240 dolari in acest exemplu, ci profitului suplimentar din care se scade redevența și investițiile realizate în explorare și producție, adică 144 dolari.”, a conchis Eugenia Gușilov.

Taxa pe veniturile din liberalizare, un impozit mascat

Când a fost introdusă taxa, autoritățile au spus că este necesară pentru colectarea de fonduri care să ajute consumatorii vulnerabili. Furnizorul de gaze citat în acest articol a sugerat însă că statul a atras toți acești bani pentru sine, uitând de programul de susținere a consumatorilor care au cu adevărat nevoie de suport în perioada de majorare a prețului gazelor.

Nici nivelul colectării nu a atins estimarea autorităților, mai spune sursa. „Când ei (oamenii politici – n.r.) au gândit această taxă, au presupus că vor obține 1 miliard de euro din ea. Piața le-a arătat că gradul de suportabilitate la aceste creșteri uriașe într-o perioadă scurtă este foarte redus; prin urmare, s-au prăbușit consumurile la nivel național de când au început să crească prețurile. În realitate, s-au obținut, dacă nu mă înșel, între 300 și 400 milioane de euro în primul an.”

Consumatorii ar putea răspunde “agresiv” împotriva următoarelor creșteri

Potrivit Hotărârii nr. 22/2013 privind stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru piaţa reglementată de gaze naturale, marile creșteri vor fi cele din 1 Aprilie 2014 și 1 Iulie 2014. E încă neclar ce se va întâmpla cu scumpirea din 1 Octombrie 2014, din moment ce ANRE analizează grăbirea încheierii liberalizării la preț. Prin urmare, creșterile ar putea fi mai mari decât cele planificate prin HG.

„Eu presupun că piața va răspunde foarte “agresiv” împotriva acestor creșteri. Până acum am discutat de creșteri de câțiva lei odată la 3 luni, acum vorbim de creșteri între 17 și 20 de lei/MWh de gaz consumat pentru consumatorii industriali.” În plus, subliniază sursa citată, au început să apară declarații condimentate cu populism ori teamă “pentru că toți consumatorii industriali au început să reacționeze destul de urât în ultima perioadă și să își reducă drastic consumurile/producția și să amenințe că își vor reloca fabricile din Romania.”

Statul are la îndemână o pârghie mai potrivită decât discriminarea între consumatori industriali strategici și consumatori industriali normali, mai spune furnizorul de gaze consultat. “În HG 22, există posibilitatea de a amâna calendarul cu 1 an. Aș folosi această pârghie pentru a salva bruma de industrie existentă în Romania, mai ales că și Petrom și Romgaz au început să aibă probleme în a-și vinde producția.”