Bogdan Tudorache
Nuclearelectrica a cumpărat circa 58.000 kg de uraniu natural sub forma de pulbere sinterizabilă de la Compania Națională a Uraniului, în valoare de aproximativ 27,9 milioane lei, potrivit unui raport remis BVB. Astfel, CNU își poate finanța datoria de 13 milioane de euro pe care o are de plată către statul român, în urma declarării ajutorului de stat din 2016 incompatibil de către Comisia Europeană.
Comisia Europeană a constatat, luna trecută, că diversele măsuri de sprijin public în favoarea Companiei Naţionale a Uraniului SA (CNU) din România nu sunt în linie cu reglementările UE privind ajutorul de stat acordat firmelor aflate în dificultate, conform unui comunicat de presă al Executivului comunitar.
Ca rezultat, România nu poate implementa măsurile de sprijin prevăzute în planul de restructurare. Deasemenea, România trebuie să recupereze de la companie ajutorul de stat incompatibil, în valoare de 13 milioane de euro, acordat în 2016 şi dobânzile aferente, precizează Comisia Europeană.
În 12 iunie 2017, România a informat Comisia Europeană în legătură cu planul de restructurare a CNU, care se confrunta cu dificultăţi financiare. Planul de restructurare a venit după un ajutor de urgenţă acordat pentru a ţine compania pe linia de plutire, în valoare de aproximativ 13 milioane de euro (62 milioane de lei), pe care Executivul comunitar l-a aprobat temporar în 30 septembrie 2016. Comisia Europeană a concluzionat însă că ajutorul de stat de 13 milioane de euro, acordat în 2016, şi dobânzile aferente, nu sunt compatibile cu reglementările UE privind ajutorul de stat şi trebuie recuperate.