România a importat, în prima lună a acestui an, o cantitate de 0,795 TWh, cu 48,6% mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), remis, vineri, Agerpres.
Producţia naţională a fost de 5,3 TWh, în scădere cu 2%. Cel mai mult a scăzut producţia în turbinele eoliene (20%) şi în termocentralele clasice (5%).
Consumul final a fost de 4,9 TWh, cu 2,8% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019. Iluminatul public a înregistrat o creştere cu 4,2%, iar consumul populaţiei a crescut cu 2,6%.
Exportul de energie electrică a fost de 0,5 TWh în creştere cu 147%.
În ceea ce priveşte resursele de energie primară, acestea au crescut cu 2%. Astfel, principalele resurse de energie primară cu totalizat 3.115 milioane de tone echivalent petrol (tep), iar producţia internă a însumat 1.677 milioane tep, faţă de anul precedent.
În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 6,194 TWh, în creştere cu 2,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019.