Acasă » Interes general » Wetterbest finalizează relocarea fabricii din Băicoi și inaugurează noua facilitate de producție – o investiție de 44,5 mil. lei

Wetterbest finalizează relocarea fabricii din Băicoi și inaugurează noua facilitate de producție – o investiție de 44,5 mil. lei

26 martie 2020
Interes general
energynomics

Bogdan Tudorache

Wetterbest, al doilea producător de sisteme pentru acoperişuri din România, atât după volum cât și după cifra de afaceri, a inaugurat, la Băicoi, noua facilitate de producție, în urma unei investiţii de 44,5 milioane de lei. Wetterbest este parte a Grupului TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții.

Implementarea proiectului de investiții a început în a doua jumătate a anului 2018 și a fost realizat în două faze. Proiectul a fost cofinanțat parțial printr-o schemă de ajutor de stat, valoarea ajutorului de stat fiind de 8,64 milioane de lei.

”Am finalizat relocarea chiar în aceste zile când economia României este atât de afectată. Credem că acum, mai mult decât oricând, este vital să ne păstrăm concentrarea și să privim în perspectivă. Ne protejăm angajații și ne adaptăm condițiilor actuale, însă nu dorim să oprim producția așa cum se întâmplă în Italia. Am investit cu gândul la partenerii noștri și la dezvoltarea pe termen lung. Noua fabrică beneficiază de cele mai moderne echipamente disponibile, care ne permit creșterea capacității de producție cu 30%, astfel încât vom putea deservi și mai eficient atât piața locală, cât și piețele din regiune. Perioada aceasta dificilă, la fel ca altele, va trece, iar noi ne propunem să fim printre învingători”, a declarat Marian Pîrvu, director general Wetterbest.

Noua fabrică va avea o capacitate anuală de producție de 10 milioane de metri pătrați de țiglă metalică. În urma relocării, au fost create 42 de noi locuri de muncă, astfel încât în prezent numărul total de angajaţi a Wetterbest este de peste 350 persoane. Pe lângă echipamentele de ultimă generație, noua unitate de producție beneficiază de softuri de automatizare a proceselor de producție și de gestiune, care vor contribui la optimizarea producției si a fluxurilor logistice și de depozitare. Înainte de relocare, Wetterbest își desfășura activitatea într-o zonă aflată de o parte și de alta a unui drum județean, iar spațiile nu erau optime pentru desfășurarea eficientă a activității din punct de vedere comenzi, distribuție și logistică. Acum, compania are la dispoziție toate instrumentele necesare dezvoltării, la același nivel cu marii jucători europeni.

Obiectivele Wetterbest pentru acest an prevăd creșterea cifrei de afaceri și a cotei de piață, creșterea accesibilității produselor prin dezvoltarea rețelei de distribuție și creșterea exporturilor în țările din regiune. Produsele Wetterbest sunt prezente în majoritatea magazinelor de bricolaj, precum și în cele trei showroom-uri din Cluj, Craiova și Brașov. Compania a înregistrat, anul trecut, afaceri de 269,9 milioane de lei, în creștere cu 22%, față de 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *