Volumul activității economice, măsurat prin prisma cifrei de afaceri rulate de companiile din România ar putea scădea în această lună cu 40%, spune Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, după compilarea rezultatelor unui sondaj ad-hoc făcut printre peste 8.800 de manageri.
”INS încearcă să transmită date aproape în timp real pentru a ajuta decidenții de politici publice să-și facă o idee despre evoluția economiei reale. Următoarele cifre vor fi despre contracția importurilor și exporturilor în timpul pandemiei, datele fiind în curs de prelucrare”, susține Andrei, pentru Hotnews.ro.
”Este obligația noastră să dăm niște semnale, chiar dacă statistica oficială nu poate să ofere a doua zi date cu privire la ce s-a întâmplat săptămâna trecută. E vorba până la urmă de respectarea unor rigori, a unor regulamente”, spune Andrei.
”Legat de inflație, la Institutul Național de Statistică vom avea aceeași abordare ca până acum. În această perioadă am ținut permanent legătura cu colegii de la Eurostat și am încercat să ne corelăm și cu celelalte Institute de statistic din Europa. Eu personal am acordat o atenție deosebită indicelui prețurilor de consum. Pentru datele referitoare la luna martie nu vom avea problem- aici am reușit să culegem atât cât să s-a putut datele de pe teren în perioada de început a pandemiei cât nu apăruseră restricțiile”, mai explică șeful Statisticii.