România discută la Bruxelles despre un pachet de sprijin direct pentru IMM-uri în valoare de 750 de milioane de euro, susţine ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, Virgil Popescu.
„Ce vă pot spune este că discut, eu cel puţin, la nivelul Ministerului Economiei, discut cu prim-ministrul, cu ministrul Fondurilor Europene şi cu ministrul Finanţelor Publice tocmai pentru a pregăti acest pachet de ajutorare a întreprinderilor mici şi mijlocii. Din discuţiile pe care le-am avut vineri, sâmbătă, duminică cu domnul prim-ministru şi cu domnul Boloş, suntem pe cale să pregătim un pachet, cel puţin pentru ajutor direct pentru IMM-uri de 750 de milioane de euro. Se discută, domnul ministru Boloş discută, în acest moment, la Bruxelles, acest lucru”, a declarat Popescu, la Radio România Actualităţi, conform Agerpres.
Potrivit ministrului, pachetele de măsuri vor fi făcute în aşa fel, încât nu să compenseze pierderile, ci să relanseze economia şi în cel mai scurt timp „să ajungem acolo unde am fost la începutul crizei”.
”Venim cu un pachet de măsuri care să acopere golul care a fost lăsat prin contracţia economiei. Noi dorim să repornim economia treptat, încet şi să ajungem la nivelul pe care l-am avut înainte. De asemenea, cred că este foarte important să ne gândim şi ce vom face în perioada post-criză şi ce vom face din punct de vedere strategic în România pentru perioada pe termen mediu şi pe termen lung, pentru că, ok, rezolvăm această criză, dar trebuie să ne gândim ce vom face în viitor cu economia României, pentru că, după părerea mea şi a colegilor mei din guvern, a prim-ministrului, nimic nu va mai fi la fel cum a fost înainte”.