Acasă » Interes general » EY: Peste jumătate dintre liderii de business cred că perioada de redresare a economiei se va prelungi până în 2021

EY: Peste jumătate dintre liderii de business cred că perioada de redresare a economiei se va prelungi până în 2021

17 aprilie 2020
Interes general
energynomics

Aproape trei sferturi (73%) dintre directorii executivi de la nivel global estimează că pandemia de COVID-19 va avea un impact puternic asupra economiei, iar peste jumătate dintre liderii de business (54%) sunt de părere că perioada de redresare economică se va prelungi până în 2021, relevă cea de-a 22-a ediţie a studiului EY Global Capital Confidence Barometer (CCB22).

Cercetarea de specialitate arată că peste 52% dintre respondenţi au luat măsuri pentru a modifica actuala configuraţie a afacerilor lor, iar 41% susţin că vor investi în accelerarea automatizării, conform Agerpres.

De asemenea, în timp ce jumătate dintre liderii de afaceri de la nivel global (49%) au raportat chiar şi înainte de actuala criză marje de profit similare sau mai mici decât cele de acum doi ani, aproape toate companiile (95%) se aşteaptă la scăderi suplimentare ale marjelor odată cu încetinirea economiei globale.

„Din punct de vedere strategic, pe o perioadă mai lungă de timp, criza COVID-19 va produce o schimbare a modului în care se desfăşoară afacerile. Vor fi regândite lanţurile de aprovizionare bazate pe furnizori principali localizaţi într-o singură ţară (de exemplu, China). Riscurile de întrerupere a aprovizionării şi a întregii activităţi sunt prea mari pentru a compensa costurile mai mici percepute iniţial. Impactul tehnologiei va fi unul major nu doar pentru a redefini modul de comunicare în companii, ci şi pentru a pune în aplicare procese mai agile, mai flexibile şi mai rezistente. Capitalul uman rămâne partea cea mai afectată a acestei pandemii şi, în acest sens, este esenţial ca liderii de afaceri şi cei politici să lucreze împreună pentru menţinerea sănătăţii şi a stabilităţii financiare a oamenilor”, explică consultanţii EY.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *