Acasă » Termo » CE Oltenia inițiază procesul împotriva unor foști manageri și membri ai CS

CE Oltenia inițiază procesul împotriva unor foști manageri și membri ai CS

20 mai 2020
Cogenerare
energynomics

Bogdan Tudorache

CE Oltenia a propus acționariatului (statul român) aprobarea, în cadrul adunării generale ordinare a acționarilor (AGOA) din data de 9 iunie, ”adoptarea unei hotărâri privind exercitarea în justiție a acțiunilor în răspundere formulate împotriva membrilor de Directorat nominalizați în Raportul Corpului de Control al Ministrului Energiei înregistrat cu nr. 270.210/CCM/ 17.09.2018, respectiv Boza Gheorghe Sorinel, Vasile Dan și Bălăcescu Ovidiu, avizată prin Hotărârea Consiliului de Supraveghere nr. 16/ 22.04.2020”, se arată în convocator.

În același timp, documentul consultat de energynomics.ro precizează, la punctul 2, ”Adoptarea unei horărâri privind atragerea răspunderii și exercitarea în justiție a cererilor de chemare în judecată formulate împotriva foștilor membri ai Consiliului de Supraveghere, în vederea dispunerii în consecință împotriva următoarelor persoane: Ciurel Laurențiu Dan, Antonie Daniel și Popescu Adrian Luminița, în calitate de foști membri ai Directoratului și Bobalcă Cornel, Cudric Valentin, Codescu Dan, Marin Florin, Ghelasi Robert, Nichifor Cătălin Mihai și Micu Mirela Cristina, foști membri ai Consiliului de Supraveghere, avizată prin Hotărârea Consiliului de Supraveghere nr 16/22.04.2020”.

Așadar, este vorba atât de conducerea din timpul mandatului lui Laurențiu Ciurel, cât și a mandatului lui Sorin Boza.

Documentul emis în data de 30 aprilie este semnat de președintele directoratului, Daniel Burlan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *