Acasă » Petrol și Gaze » Rompetrol, activități de retail în creștere pentru primele patru luni ale anului

Rompetrol, activități de retail în creștere pentru primele patru luni ale anului

22 mai 2020
Consumatori
energynomics

Grupul KMG International a continuat în primele patru luni ale anului să-și consolideze și dezvolte activitățile de retail în regiunea Marii Negre, prin deschiderea unui număr de 12 noi stații, dar și extinderea gamelor de produse și servicii oferite.

“Rompetrol depune eforturi susținute pentru a satisface întotdeauna nevoile clienților din România și din regiunea Mării Negre, dar si pentru a veni în întampinarea acestora cu noi servicii și produse. În această perioadă dificilă, am reușit să ne protejăm angajații și clienții, dar și să ne continuăm investițiile și implicit, crearea de noi locuri de muncă și noi surse de finanțare a bugetelor locale și centrale”, declară Vlad Rusnac, Chief Marketing & Retail Officer al KMG International.

Astfel, subsidiarele KMG International (KMGI) au reușit în perioada ianuarie – aprilie deschiderea unui număr total de 12 noi stații Rompetrol în România, Bulgaria și Georgia, atât stații proprii, cât și Partener Rompetrol și Rompetrol Expres. În următoarele două luni de zile, acestea și-au propus finalizarea si deschiderea a 19 noi unități (România – 11, Bulgaria – 1, Georgia – 4, Republica Moldova – 3).

Toate benzinăriile Grupului din regiunea Mării Negre au fost în această perioadă deschise și au funcționat în acord cu recomandările și deciziile adoptate de autoritățile locale și centrale. În același timp, acestea s-au implicat în susținerea luptei autorităților împotriva noului virus, prin donații de carburanți, materiale sanitare și echipamente medicale.

Rompetrol Downstream – divizia de retail în România a reușit să își majoreze rețeaua de distribuție cu 7 noi stații, la care se adaugă și două noi puncte de comercializare a gazului petroliere lichefiat. Rețeaua operată de companie pe plan intern se ridică în prezent la 395 de stații (153 – stații proprii, 242 – Rompetrol Partener și Rompetrol Expres).

În același timp, compania și-a extins gama de servicii și produse oferite clienților atât prin deschiderea a 3 noi spălătorii auto în apropierea stațiilor sale din Cluj, Bistrița și Sfântu Gheorghe, implementarea în 25 de stații a serviciului cashback cât și prin încheierea unor parteneriate cu cele mai mari magazine online – Emag și Elefant.

Astfel, împreună cu Emag s-au instalat 25 de puncte de livrare – Easybox în benzinăriilor Rompetrol, iar cu Elefant s-au creat 25 puncte de vânzare prin care s-au introdus noi produse în portofoliul stațiilor (cosmetice, parfumuri, cărti și jocuri).

Pentru reducerea și optimizarea timpului petrecut în stații de către clienți, în condiții de siguranță și distanțare socială, compania a lansat un concept unic pe piața de profil – „ZERO CONTACT”, prin care aceștia pot solicita și obține un card de alimentare cu carburanți – Fill & Go (completarea online a cererii, semnarea digitală a contractului), pot alimenta direct la pompă și pot folosi metodele online de plată a facturilor curente.

În plus, subsidiarele de retail ale Grupului au venit pe parcursul lunii martie în întâmpinarea clienților cu o regândire a ofertelor și a portofoliului de produse oferite în stațiile Rompetrol, punând accentul pe categoriile de strictă necesitate, produse cosmetice și de igienă.

Pe fondul măsurilor de limitare a deplasărilor interne și internaționale și ulterior de instituire a stărilor de urgență în regiune, vânzările de carburanți prin stațiile Rompetrol au înregistrat un trend descendent de la mijlocul lunii martie, atât față de lunile anterioare, cât și față de perioada similară a anului trecut.

În aceste condiții, cele 4 subsidiare de retail ale Grupului au reușit în primul trimestru al anului o creștere de peste 9% a volumelor comercializate în retail. În România – principala piață de desfacere, Rompetrol Downstream a consemnat o majorare cu 12% a vânzărilor de carburanți pe segmentul de retail.

“Adaptarea rapidă în luna martie la noile măsuri și restricții generate de virusul COVID19, flexibilitatea în diversificarea și extinderea produselor și serviciilor oferite, creativitatea de a dezvolta noi instrumente/măsuri de prevenție pentru aprovizionarea de către clienți cu carburanți și produse ne-au permis o reducere semnificativă a impactului asupra activităților noastre”, adaugă Vlad Rusnac.

Pe fondul răspândirii virusului COVID 19, subsidiarele Grupului au implementat o serie de măsuri suplimentare pentru protejarea sănătății și creșterea siguranței angajaților și a clienților în benzinăriile Rompetrol. O parte dintre aceste măsuri vor fi menținute și în perioada următoare, în linie cu recomandările autorităților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *