Acasă » Electricitate » ANRE permite operatorilor rețelelor de gaze și electricitate să amâne investițiile obligatorii în rețele

ANRE permite operatorilor rețelelor de gaze și electricitate să amâne investițiile obligatorii în rețele

24 mai 2020
Consumatori
energynomics

Firmele de distribuție de energie electrică și gaze naturale, precum și cei doi operatori ai sistemelor naționale de transport au primit de la ANRE o amânare a termenelor pentru derularea investițiilor obligatorii asumate, pe fondul efectelor pandemiei.

Toți operatorii sunt obligați să realizeze în proporție de cel puțin 95% investițiile asumate prin planurile trimise la ANRE, sub sancțiunea amenzilor, dar Autoritatea a elaborat două proiecte de ordin în care prelungește termenele, conform e-nergia.ro.

Astfel pentru operatorii din sectorul energiei electrice, “termenul de recuperare a investițiilor nerealizate este de 12 luni pentru investițiile planificate în anul 2019, 10 luni pentru investițiile planificate în anul 2020 și 6 luni pentru investițiile planificate începând cu anul 2021”, potrivit noului proiect de ordin. În vechea formă, termenul de recuperare era de opt luni pentru investițiile aferente anului 2019 și nefăcute la timp și de șase luni pentru cele care urmează să fie asumate începând din 2020.

Pentru operatorii din sectorul gazelor naturale “termenul de recuperare a investițiilor nerealizate este de 12 luni pentru investițiile planificate în anul 2019, 10 luni pentru investițiile planificate în anul 2020 și 6 luni pentru investițiile planificate începând cu anul 2021”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *