Acasă » Interes general » Proiecte de 23 mil. euro, un nou pas spre concretizarea hub-ului românesc dedicat hidrogenului

Proiecte de 23 mil. euro, un nou pas spre concretizarea hub-ului românesc dedicat hidrogenului

1 iulie 2020
Interes general
energynomics

Bogdan Tudorache

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice (ICSI) are în proces de semnare două proiecte strategice pentru dezvoltarea infrastructurii mari de cercetare din România, în valoare de 23 milioane de euro, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, în urma vizitei la Vâlcea a ministrului Marcel Boloș.

Astfel, circa 23 milioane de lei sunt dedicați soluțiilor de stocare a energiei pe bază de hidrogen și pentru dezvoltarea de parteneriate și colaborări care facilitează transpunerea tehnologiei de laborator în mediul comercial, iar 82 milioane de lei – extinderii infrastructurii naționale pentru separarea tritiului si deuteriului astfel încât ICSI să își întărească rolul de centru de excelență în energie, iar prin rezultatele activităților de cercetare-dezvoltare și inovare să contribuie la dezvoltări în domeniul tritiului.

„Din nou am promis, am făcut! Cu cele două proiecte pe care le semnăm digital pe 6 iulie, ICSI Râmnicu Vâlcea face un pas mare pentru consolidarea capacității de cercetare, dezvoltare și inovare, care ne aduce și mai aproape de concretizarea Centrului Național pentru utilizarea hidrogenului în scopuri energetice. În acest fel, România se înscrie pe drumul ireversibil al energiei curate”, a spus Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene.

ICSI a implementat deja în această perioadă de programare un proiect prin intermediul căruia a obținut 3 brevete și a reușit să consolideze un nucleu competitiv în domeniul științific și tehnologic pentru a desfășura activități de cercetare, dezvoltare și inovare în domeniul hidrogenului și tritiului, cu aplicabilitate în dezvoltarea sectorului energetic din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *