Compania germană de utilităţi RWE a început să livreze gaze Ucrainei prin intermediul serviciilor companiei poloneze Gaz System. Miercuri urmau să fie furnizate circa 4 milioane de metri cubi, relatează presa internațională.
Potrivit unui acord valabil până în 2017, RWE are posibilitatea să livreze Ucrainei până la 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an.
Ministrul ucrainean al Energiei Iuri Prodan a declarat anterior că aprovizionarea cu gaze a Ucrainei din Uniunea Europeană va fi asigurată de Franţa şi Germania.
Autorităţile de la Kiev au convenit să plătească pentru gazele provenite din Europa 386 de dolari pentru o mie de metri cubi.
Ucraina a mai folosit infrastructura poloneză pentru aprovizionarea cu gaze în noiembrie 2012, dar a renunţat după ce autorităţile de la Moscova i-au oferit un discount de 30%.
Statul ucrainean a beneficiat de un preţ special pentru gazele ruseşti până la 1 aprilie, când grupul Gazprom a anunţat că elimină discounturile, fapt care a condus la majorarea costului acestora cu 80%.
Capacități de livrare către Ucraina
Polonia poate livra 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an către Ucraina, iar Ungaria poate exporta 3,5 miliarde metri cubi. România ar dispune de o capacitate de 1,8 miliarde metri cubi către Ucraina, însă nu s-a ajuns la un acord ferm în acest sens, potrivit Reuters.
Asigurarea unei surse de aprovionare cu gaze naturale la un preţ rezonabil a devenit o urgenţă pentru noul guvern de la Kiev, după ce Rusia, care a anexat în luna martie Peninsula Crimeea, a renunţat la tarifele de discount practicate în cazul exporturilor către Ucraina şi a crescut recent cu aproximativ 80%, prin două majorări succesive, preţul perceput acestei ţări, la 485 de dolari mia de metri cubi.
Importurile din Rusia acoperă aproximativ jumătate din necesarul de gaze naturale al Ucrainei. Rusia a majorat la 485 de dolari mia de metri cubi preţul gazului pentru Ucraina, nivel apropiat de tarifele percepute de Gazprom altor state din Europa Centrală. Discountul practicat până în luna martie de Rusia a făcut parte dintr-un pachet de sprijin economic promis fostului preşedinte Ianukovici pentru a menţine Ucraina în sfera de influenţă a Moscovei.
Sursa
Medifax