Gazele din Marea Neagră pot ajuta România să îşi revină din punct de vedere economic post-pandemie, însă modificările la Legea offshore întârzie, ceea ce erodează fundamentul economic al acestui proiect, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, într-un interviu acordat Agerpres.
”Gazul din Marea Neagră este o resursă descoperită şi evaluată, cu un potenţial ridicat de a contribui la recuperarea economică post-pandemie a României. Vorbim despre noi surse de venituri evaluate de Deloitte la 1,2 miliarde de euro pe an în etapele de producţie, despre noi locuri de muncă, dar şi despre şansa de a utiliza o resursă naţională care va contribui la eforturile României de a-şi îndeplini obiectivele de reducere a emisiilor de carbon în industrie, producţie de energie, transport şi agricultură. Este o resursă care ar putea susţine dezvoltarea altor industrii conexe, cum ar fi petrochimia sau transportul, generând, astfel, creştere economică”, a spus Verchere.
”Industria de petrol şi gaze este o industrie cu risc ridicat, care necesită capital semnificativ. Doar pentru a vă oferi un exemplu, în explorarea onshore, doar una din trei sonde are succes. Dezvoltarea în apele de mare adâncime implică investiţii de mai multe miliarde. Pentru Neptun Deep, doar explorarea şi evaluarea depăşesc 1,5 miliarde de dolari… Orice provine din subteran ajunge în reţeaua de transport naţional. Şi din acel moment ajunge cu prioritate la consumatorii români, care sunt în prezent principalii beneficiari ai producţiei noastre, fie că vorbim de ţiţei sau de gaze naturale”, aadăugat ea.
”Cheia pentru deblocarea proiectelor din Marea Neagră constă într-o legislaţie care oferă claritate, condiţii fiscale competitive şi stabilitate. Acestea sunt premisele pentru orice investiţie de amploare”.