Acasă » Interes general » Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,8% în luna iulie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,8% în luna iulie

12 august 2020
Interes general
energynomics

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,8% în luna iulie a acestui an, de la 2,6% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,57%, serviciile cu 3% iar mărfurile nealimentare cu 0,88%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Preţurile de consum în luna iulie 2020, comparativ cu luna iulie 2019, au crescut cu 2,8%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2019 – iulie 2020) faţă de precedentele 12 luni (august 2018 – iulie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,1%”, se arată în comunicatul INS, conform Agerpres.

Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

„Contribuţia estimată a modificării impozitelor indirecte este de 0,2 puncte procentuale la sfârşitul anului curent şi de 0,4 puncte procentuale la finele celui viitor. Rata medie anuală a inflaţiei IPC îşi va continua parcursul descendent din prima jumătate a anului curent, dar într-un ritm mai atenuat, fiind anticipată să atingă 2,5% la orizontul proiecţiei, trimestrul II 2022”, se menţionează în raport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *