Romgaz a chemat în instanță compania Electrocentrale Bucureşti (Elcen) pentru recuperarea unei datorii de aproape 240,3 milioane de lei, formată din penalități aplicate pentru întârzieri la plata gazului livrat către producătorul de electricitate și agent termic, arată un comunicat al producătorului de gaze remis Bursei de Valori București. Contractul de livrare a gazelor fost semnat în 2003.
„Suma de 230,4 milioane de lei, reprezentând penalități de întârziere care au fost calculate conform Contractului de vânzare cumpărare gaze naturale nr.38/2003, în raport cu prețul gazelor naturale neachitate. Perioada pentru care s-au calculat aceste penalități este 12.07.2011 (data rezilierii convenției de eșalonare nr.4045/14.05.2009) – 31.01.2013 (data încheierii actului de dare în plată prin care s-a stins debitul principal),” menționează comunicatul companiei din Mediaș.
Acestei sume se adaugă 5,3 milioane de lei în contul dobânzii aferente neachitării sumei de 61,2 milioane de lei tot pentru perioada cuprinsă între iulie 2011 și ianuarie 2013. Creanța mai include și suma de 4,4 milioane de lei, reprezentând dobânda aferentă ratelor eșalonării stabilite, pentru perioada cuprinsă între 28 februarie 2011 (scadența primei rate de eșalonare neachitată la termen) și 31 ianuarie 2013 (data încheierii actului de dare în plată prin care s-a stins debitul principal).
Romgaz a preluat centrala Iernut, din județul Mureș, în luna februarie a anului trecut de la Electrocentrale Bucureşti, în contul unor datorii neonorate de 653 milioane de lei aferente gazului livrat de Romgaz dar neplătit de la Electrocentrale București. Termocentrala Iernut a produs anul trecut aproape 1 TWh de electricitate, generând Romgaz venituri de 237,4 milioane de lei (53,7 milioane de euro).
În noiembrie 2013, conducerea Romgaz aprecia că vor fi necesare investiţii „substanţiale” pentru a menţine în funcţiune termocentrala de la Iernut, iar până în 2016 va trebui redusă puterea unităţii, de la 800 MW la 600 MW, întrucât două grupuri energetice vor trebui scoase din funcţiune din cauză că nu mai îndeplinesc cerinţele de mediu.