Consiliul Concurenţei a publicat pe pagina sa de internet, pentru prima dată, lista neagră a firmelor care au fost implicate în investigaţii privind trucarea unor licitaţii publice.
Lista conţine un număr de 35 de companii care au fost implicate în investigaţii privind trucarea de licitaţii, deciziile de sancţionare din ultimii trei ani, precum şi menţiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea naţională de concurenţă.
Cel mai recent caz, încheiat anul trecut, a fost cel în care Siveco România şi Intrarom au fost sancţionate pentru încălcarea Tratatului de aderare la UE prin practici concertate de împărţire a pieţei în cazul unei licitaţii organizate de APIA, conform Agerpres.
Instituţia de concurenţă a decis să publice această listă pentru a veni în sprijinul autorităţilor care fac evaluarea.
Consiliul Concurenţei şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) au anunţat, tot miercuri, că au elaborat un document, „Opinie comună”, care clarifică modalităţile prin care o companie care a fost sancţionată pentru participarea la o înţelegere de tip cartel vizând trucarea de licitaţii poate fi reabilitată dacă se află în situaţia de a fi exclusă de la o procedură de atribuire.
Astfel, compania poate prezenta autorităţii contractante decizii emise de Consiliul Concurenţei în ultimii trei ani care dovedesc că a colaborat cu instituţia prin aplicarea la politica de clemenţă şi/sau recunoaştere a faptei anticoncurenţiale, precum şi dovezi privind elaborarea şi implementarea unui program de conformare cu legislaţia din domeniul concurenţei, în concordanţă cu Ghidul privind conformarea cu regulile de concurenţă.