Acasă » Electricitate » Culea, Enel: Preţul energiei de la 1 ianuarie va depinde şi de apetitul de risc al consumatorilor

Culea, Enel: Preţul energiei de la 1 ianuarie va depinde şi de apetitul de risc al consumatorilor

7 septembrie 2020
Electricitate
energynomics

Preţul energiei pentru consumatorii casnici după 1 ianuarie 2021, când piaţa va fi liberalizată complet, va depinde de condiţiile de atunci din piaţă, dar şi de apetitul de risc al consumatorilor, care vor avea la dispoziţie oferte la preţuri mici, pe termen scurt, sau preţuri fixe pentru o perioadă mai lungă, a declarat Cristi Culea, director în cadrul Enel.

“În mod sigur ofertele vor fi variate şi vor reflecta condiţiile de piaţă din acel moment. Este greu de spus acum şi nu putem răspunde cum va evolua preţul. Spre exemplu, dacă ne uităm la piaţa gazelor, acum şase luni erau nişte preţuri şi acum sunt cu totul altele, iar între timp a fost liberalizată piaţa (1 iulie – n. r.)”, a spus Culea, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, preţurile vor fi diferite şi în funcţie de politica de risc a furnizorilor, respectiv dacă aceştia achiziţionează energie pe termen scurt la un preţ mai mic, cum este acum pe piaţa spot, sau îşi asigură un portofoliu mai sigur, pe termen lung, la preţuri mai mari.

“Acum, dacă ne uităm pe PZU (piaţa spot – n. r.), preţurile sunt foarte jos, iar cele de pe pieţele forward, relativ sus. Un furnizor care are o reticenţă la a-şi asuma un risc şi vrea să-şi protejeze clientul mai bine va merge pe forward, iar un alt furnizor care face pariu că PZU va rămâne jos va oferi un preţ mai mic, dar dacă preţul va creşte, va creşte şi tariful plătit de client”, a precizat Culea.

În opinia sa, aşa cum furnizorii au un apetit de risc, tot aşa au şi consumatorii.

“Consumatorii pot căuta un preţ mic, cu un contract pe termen scurt, nu este nicio problemă, este apetitul de risc al fiecăruia”, a adăugat reprezentantul Enel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *