Sectorul energetic mondial îşi va îndrepta atenţia spre Marea Neagră, odată cu descoperirile recente de gaze ale Turciei şi Bulgariei, a declarat, luni, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la deschiderea conferinţei online FOREN 2020.
„Aici, în România, când vorbim de energie, vorbim de securitate energetică, adică petrol, gaze şi electricitate. Dacă vorbim de petrol, lucrurile sunt simple, avem rezerve onshore, oricine poate cumpăra petrol cu vaporul, pe mare. Dar, când vorbim de gaze, lucrurile sunt mai complicate, vorbim de geopolitică”, a arătat oficialul.
El a amintit că România are rezerve onshore de gaze şi a descoperit recent noi zăcăminte în Marea Neagră.
„Suntem foarte bucuroşi că prietenii noştri turci au descoperit gaze în Marea Neagră, la fel şi bulgarii şi suntem mândri că suntem în regiunea Mării Negre, iar Marea Neagră oferă noi resurse de gaze. Atenţia lumii energetice, a sectorului energetic se va îndrepta spre Marea Neagră”, a spus Popescu, potrivit Agerpres.
„În ceea ce priveşte electricitatea, în contextul Green Deal, trebuie să ne redimensionăm producţia de energie. Avem un mix bun, dar 25% e pe cărbune, trebuie să găsim combustibil de tranziţie. Gazul este cel mai potrivit combustibil pentru tranziţie”, a continuat Popescu, la deschiderea FOREN.
El a reamintit potenţialul României în sectorul offshore eolian.
„Trebuie să producem electricitate din surse regenerabile, iar în Marea Neagră avem, pe lângă gaze, şi potenţial offshore de vânt. O direcţie a noastră este să construim parcuri eoliene offshore, precum cele care există deja în Marea Nordului”, a precizat Popescu.