În ciuda avansului spectaculos al autoturismelor electrice, directorul responsabil de rafinare și marketing al Petrom spune că, în România, doar un sfert din actualul parc de automobile personale care au motor termic va fi schimbat cu mașini electrice în următorii zece ani, din două cauze: rețeaua încă limitată de stații de încărcare și comportamentul consumatorilor.
„În România, astăzi, 97% din autoturisme funcționează cu motorină și benzină. Ne așteptăm la o reducere a ponderii lor cu până la 25% în următorii 10 ani, deoarece numărul mașinilor electrice și hibride va crește. Ceea ce este, probabil, un ritm mai lent decât ne-am aștepta, având în vedere accentul care se pune pe subiectul electromobilității”, a declarant Radu Căprău la o conferință de specialitate organizată recent de S&P Platt’s, conform e-nergia.ro.
El a explicat de ce vehiculele electrice nu se vor înmulți foarte repede, deși numărul lor s-a dublat de la un an la altul.
„Pentru a înțelege mai bine motivul creșterii lente, trebuie să luăm în considerare mai multe elemente, cum ar fi dezvoltarea rețelei de reîncărcare a automobilelor electrice și comportamentul clienților.
Vorbind despre comportamentul clienților, merită menționat faptul că, pe cât clienții sunt dornici să experimenteze să conducă mașini electrice, ei nu sunt neapărat dornici să-și schimbe comportamentul, indiferent dacă se referă la realimentarea sau reîncărcarea mașinii. Realimentarea autovehiculului trebuie să fie rapidă, trebuie să fie ușoară și fără alte probleme. Reîncărcarea unei mașini electrice nu este, cu siguranță, la fel de rapidă ca aceea a unei mașini clasice.
În plus, teama cu privire la distanța dintre stațiile de reîncărcare reprezintă încă un impediment foarte important în adoptarea unei mașini electrice. Fără a avea o rețea de încărcare disponibilă pe scară largă, clienții vor continua să fie reticenți să treacă la mașinile electrice”, a spus el.