Germania a făcut primul pas în găsirea unui loc de depozitare pentru deșeurile sale nucleare, într-un proces complicat care se va extinde pe întreg deceniul viitor. Un raport inițial al Companiei Federale pentru Eliminarea Deșeurilor Radioactive indică unde ar putea fi amplasat noul depozit permanent pentru deșeuri radioactive de nivel înalt. Odată cu publicarea sa, unele regiuni vor scăpa de această sarcină, fiind scutite conform criteriilor geologice, însă există situri care corespund criteriilor pe o suprafață echivalentă a 54% din teritoriul Germaniei.
Mai mult de jumătate din Germania este formată din formațiuni de roci care ar fi potrivite pentru adăpostirea unui sit subteran de depozitare a deșeurilor nucleare, a constatat Compania Federală pentru Eliminarea Deșeurilor Radioactive (BGE), potrivit CLEW.
În urma unui proces complicat care include asigurarea unei transparențe maxime și acceptarea publicului, BGE a publicat un raport inițial care indică faptul că 90 de zone, care acoperă peste 54% din teritoriul Germaniei, ar putea fi alese ca posibile situri pentru un depozit de deșeuri radioactive cu emisii de 1 milion de ani, conform datelor geologice. „Prin condițiile sale geologice, Germania este foarte potrivită pentru găsirea unui sit pentru depozitarea deșeurilor foarte radioactive”, a declarat Stefan Studt, CEO al BGE, într-o conferință de presă.
Circa 27.000 de metri cubi de deșeuri nucleare ale țării – acumulate după producția de energie electrică în reactoare nucleare de-a lungul a 62 de ani – și-ar putea găsi locul de depozitare în 15 din cele 16 state germane. Zonele mari care au fost excluse din proces sunt situate în vestul și sudul țării.