Acasă » Electricitate » Regulamentul de atestare a managerilor și auditorilor energetici ar putea fi aprobat până la finalul lunii

Regulamentul de atestare a managerilor și auditorilor energetici ar putea fi aprobat până la finalul lunii

7 octombrie 2020
Digitalizare
energynomics

Regulamentul de atestare a managerilor și auditorilor energetici ar putea fi aprobat până la finalul acestei luni, a estimat Daniela Barbu, Directoarea Direcției Eficiență Energetică DEE, din cadrul Ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – MEEMA. Prezentă la conferința „Digitalizare și Eficiență energetică – furnizori, soluții, beneficii”, organizată marți 6 octombrie, de Energynomics, Daniela Barbu a prezentat ultimele informații cu privire la programul Electric-UP și a răspuns la întrebările lansate de participanții în asistență.

“Depindem de o Ordonanță de Urgență care urmează să intre în ședința de Guvern, poate chiar luni [12 octombrie, n.r.], pentru că are avizele tuturor celorlalte ministere. Imediat ce avem Ordonanța de Urgență, vom da drumul la regulamente care vor fi aprobate prin ordin al ministrului”, a precizat Daniela Barbu.

De asemenea, domnia sa a făcut un apel către cei interesați să se mobilizeze pentru a realiza și transmite în timp util proiecte de investiții care ar putea fi finanțate din bani europeni.

Pentru fondul de modernizare a fost postat un anunț pe site-ul ministerului și până pe 15-16 octombrie se așteaptă din piață o listă de proiecte investiționale, a spus directoarea DEE. Pentru fondul de inovare, apelul de proiecte este deschis până pe 29 noiembrie, iar proiectele se depun direct la Comisia Europeană. “De asemenea, am postat pe site-ul ministerului informațiile utile în această privință”, a adăugat Daniela Barbu.

Domnia sa a mai precizat că la nivelul Direcției se poartă discuții cu Banca Europeană pentru Investiții (BEI) pentru asistență tehnică în vederea perfectării într-o formă legală a contractelor de performanță energetică, unul dintre punctele așteptate cu interes de companiile din domeniul renovării clădirilor, în principal”.

Conferința „Digitalizare și Eficiență energetică – furnizori, soluții, beneficii” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri Euroelectric, Signify și Phoenix Contact.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *