Acasă » Electricitate » Delgaz Grid a lansat proiecte în valoare de 440 mil. lei, co-finanțate prin fonduri europene

Delgaz Grid a lansat proiecte în valoare de 440 mil. lei, co-finanțate prin fonduri europene

18 octombrie 2020
Electricitate
energynomics

Compania de distribuție a gazelor naturale și electricității Delgaz Grid a atras, începând din anul 2012, finanțare nerambursabilă pentru proiecte în valoare de peste 180 milioane lei, dintre acestea cinci fiind finalizate cu succes, alte patru aflându-se în diferite etape de implementare.

În prezent, compania mai are în pregătire cinci proiecte, în valoare de aproximativ 260 de milioane lei, care vizează digitalizarea și automatizarea rețelei de distribuție. Mai exact, acestea urmăresc modernizarea rețelei și contorizarea inteligentă la clienți din județele Bacău, Neamț și Suceava, precum și modernizarea și integrarea în SCADA a unor stații de transformare din județele Suceava și Botoșani în vederea preluării producției de energie electrică din surse regenerabile.

“Modernizarea infrastructurii de distribuţie, în special prin automatizare și digitalizare, este o prioritate a Delgaz Grid, iar accesarea de fonduri europene reprezintă o foarte bună oportunitate de suplimentare a fondurilor proprii de investiții, în beneficiul clienților noștri”, declară Csulak Ferenc, Director General al Delgaz Grid.

În momentul de față sunt în diferite etape de implementare patru proiecte, în valoare totală de 103 milioane lei, din care finanțarea nerambursabilă de la Uniunea Europeană și Guvernul României este de circa 58 milioane lei.

În municipiul Iași sunt în desfășurare lucrări pentru contorizare inteligentă la peste 10.000 de clienți, valoarea proiectului fiind de aproape 54 milioane de lei.

Un alt proiect, în valoare de circa 31 milioane lei, are ca scop modernizarea și integrarea în SCADA a cinci stații de transformare (Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni) din județul Vaslui.

Un proiect similar celui din jud. Vaslui, în valoare de peste 16 milioane de lei, vizează stațiile de transformare Hârlău, Pașcani și Gorban din judeţul Iaşi.

Delgaz Grid SA îşi diversifică portofoliul de proiecte prin participarea într-un consorţiu european, care a primit finanţare din programul Orizont2020, având ca obiectiv principal îmbunătăţirea securităţii cibernetice a reţelei inteligente de distribuţie a energiei electrice la nivelul UE.

Acest proiect de colaborare îşi propune detectarea incidentelor și atacurilor de securitate și confidențialitate, garantând continuitatea și minimizând efectele în cascadă în reţeaua inteligentă de distribuţie.

Cele cinci proiecte finalizate până acum au o valoare totală de 78,5 milioane de lei, din care 30 de milioane de lei finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană și Guvernul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *