Acasă » Electricitate » CFR are 450 de milioane de lei pentru achiziția de electricitate, în 2014

CFR are 450 de milioane de lei pentru achiziția de electricitate, în 2014

30 aprilie 2014
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

CFR SA va achiziţiona energia de pe piaţa reglementată OPCOM, începând de la jumătate lunii iunie, a anunţat ministrul Transporturilor, Dan Şova. Demnitarul a precizat că intrarea administratorului reţelei feroviare „în această logică firească” va conduce la cheltuieli cu electricitate mai mici cu 10-15%.

„Am semnat pe 25 aprilie convenţia de stingere a datoriilor între CFR şi Electrica Furnizare. CFR Infrastructură are obligaţia de a plăti toate datoriile către Electrica Furnizare până la data de 15 mai”, a declarat Şova, citat de Mediafax.

Șova a adăugat că un alt efect pozitiv al convenţiei, pe lângă stingerea datoriei, este acela că administratorul reţelei feroviare va intra într-o „logică firească”, a achiziţionării de electricitate de pe piaţa reglementată OPCOM, ceea ce va duce la o scădere a cheltuielor cu energia pentru 2014 între 10-15%.

Suma bugetată de CFR în acest an pentru achiziţia de electricitate este de 450 de milioane de lei.

Electrica a semnat în urmă cu o săptămână o convenţie cu CFR pentru stingerea datoriei companiei naţionale de căi ferate către furnizorul de electricitate, acesta urmând să primească până la 15 mai o sumă de 228 milioane lei, a anunțat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Sursa

Mediafax

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *