Acasă » Electricitate » Electrica a încheiat cu succes procesul de fuziune a FISE Electrica Serv și Servicii Energetice Muntenia

Electrica a încheiat cu succes procesul de fuziune a FISE Electrica Serv și Servicii Energetice Muntenia

4 decembrie 2020
Electricitate
energynomics

Electrica a anunțat finalizarea cu succes a fuziunii celor două societăți de servicii energetice din cadrul Grupului, respectiv Filiala de Întreținere și Servicii Energetice Electrica Serv SA (FISE Electrica Serv) și Servicii Energetice Muntenia SA (SEMU). Astfel, de la 1 decembrie 2020, serviciile energetice ale Grupului se vor derula doar sub umbrela FISE Electrica Serv.

”Electrica vrea să devină un furnizor puternic de servicii energetice integrate, optimizat din punct de vedere al costurilor, cu capabilități interne și parteneriate care să asigure flexibilitate și agilitate. Suntem convinși că sinergiile rezultate din fuziunea celor două companii de servicii vor ajuta Grupul în atingerea obiectivelor strategice”, a spus Corina Popescu, director general Electrica.

Fuziunea dintre FISE Electrica Serv SA și SEMU pune bazele unei structuri mai flexibile, mai eficiente și care permite elaborarea unui plan de investiții coerent, corelat cu necesarul și oportunitățile din piață, precum și aplicarea unei politici unice de personal și crearea de noi oportunități profesionale.

Fuziunea presupune unificarea procesului de conducere a activităților desfășurate în prezent de către cele două companii, ceea ce va putea conduce la înregistrarea unor economii substanțiale și va permite dezvoltarea unei strategii unice pentru acest segment.

Totodată, noua companie se bazează pe o echipă foarte bine pregătită – un total de 730 de angajați, din care peste 550 dedicați activităților tehnice – și va beneficia de o mai mare mobilitate teritorială și de un parc de echipamente complex, adaptat unei game extinse de lucrări de mentenanță și investiții, atât pentru clienți casnici, cât și pentru cei din segmentul de afaceri.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *