Acasă » Electricitate » ANRE a aprobat investiții de 5,67 miliarde de lei pentru Transelectrica până în 2029

ANRE a aprobat investiții de 5,67 miliarde de lei pentru Transelectrica până în 2029

9 decembrie 2020
Electricitate
energynomics

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie – ANRE a aprobat Planul de dezvoltare a rețelei electrice de transport pentru perioada 2020-2029 (PDRET), elaborat de Transelectrica. Sunt planificate lucrări în valoare de 5,67 miliarde de lei pentru retehnologizarea rețelelor electrice de transport (RET) existente, integrarea producției din surse regenerabile și a altor capacități de producție, creșterea capacității de interconexiune, siguranța alimentării consumului, precum și dezvoltarea sistemelor informatice, de contorizare inteligentă și de telecomunicații și infrastructura critică. Potrivit ANRE, circa 300 de milioane de lei vor proveni din fonduri europene nerambursabile.

În perioada 2023-2024 sunt prevăzute puneri în funcțiune ale liniilor Cernavodă – Stâlpu (cu racord în stația Gura Ialomiței) și Smârdan – Gutinaș, care asigură evacuarea energiei electrice produsă din surse regenerabile în zona Dobrogea spre centrele de consum din centru, vest și nord ale țării. De asemenea, pentru creșterea siguranței alimentării cu energie electrică a zonei metropolitane București, în perioada 2024-2029 sunt prevăzute finalizarea unor lucrări de investiții prin care se vor realiza liniile și stațiile electrice necesare, astfel încât să crească siguranța și fiabilitatea în această zonă.

Planul de dezvoltare integrează proiectele de interes comun, care contribuie la implementarea priorităților strategice ale Uniunii Europene privind infrastructura energetică transeuropeană: „Black Sea Corridor” și „Mid Continental East Corridor”, cu termene de punere în funcțiune estimate în perioada 2025-2027 și proiecte de interconexiune, care urmăresc atingerea obiectivului privind gradul de interconectare de 15% până în anul 2030, stabilit la nivelul Comisiei Europene. În prezent, acest indicator a crescut la valoarea de 10-11%, față de 7%, în 2017, apare în PDRET, fapt care “se datorează, pe de o parte, actualizării puterilor instalate în SEN doar cu grupurile care au licență de exploatare comercială (la solicitarea ANRE) și, pe de altă parte, creșterii valorilor NTC pe granița cu Bulgaria de la valori de 250-300 MW la 900 MW (datorită eliminării unor congestii interne în rețeaua de transport a ESO-EAD)”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *