Bogdan Tudorache
Prețul energiei electrice a crescut cu peste 16% în luna noiembrie 2020, față de noiembrie 2019, pe segmentul de piață pentru ziua următoare (PZU), arată datele OPCOM consultate de energynomics.ro.
Astfel, în noiembrie 2020, pe PZU, s-au tranzacționat 1,78 TWh, cu 11,4% mai puțin față de noiembrie 2019, iar prețul mediu de închidere a fost de aproximativ 237 lei/MWh, cu aproape 16,37% mai mare, față de perioada menționată.
Exprimat în euro, prețul a fost cu aproape 14% mai mare.
Prețul lunii noiembrie arată o tendință de creștere de 16% și față de luna anterioară, pe volume cu 10% mai mici.
Valoarea tranzacțiilor lunii noiembrie 2020 a fost de 439,5 milioane lei, cu 2,9% mai mare decât în noiembrie 2019, și cu 5,4% mai mare, față de octombrie 2020.
În același timp, pe piața intra-zilnică, pe un volum mai mare cu 27,7%, s-au obținut prețuri mai mari cu 58%, în noiembrie 2020, față de aceeași lună a anului anterior, iar față de luna octombrie 2020, prețurile au fost cu 19% mai mari (exprimate în lei). Valoarea tranzacțiilor intra-day din noiembrie 2020 a fost de 10,7 milioane lei, în creștere cu 102% față de noiembrie 2020 și în creștere ușoară, de 1,5%, față de octombrie 2020.