Aversa Manufacturing are 15 milioane de euro pentru reamplasarea şi tehnologizarea fabricii de pompe deţinute în Bucureşti, iar procesul este estimat să dureze 12 luni, potrivit lui Michael Topolinski, preşedintele Aversa Manufacturing.
„Principala noastră ţintă acum este să creştem afacerea. Aşa cum am anunţat, dorim să investim până la 15 milioane de euro într-o nouă fabrică, care va crea aproximativ 1.250 de locuri de muncă, până în 2017”, a spus Topolinski, citat de Bursa.
„Investim în tehnologie şi cercetare. Tehnologia pe care o avem acum este bună, dar este învechită. Trebuie să o adaptăm ca să facem produse mai avansate. Pentru asta, angajăm mai mulţi ingineri. De asemenea, trebuie să investim în departamentul design, ca să facem design 3D pentru clienţi”.
Topolinski a precizat că Aversa doreşte să se concentreze pe exporturi.
„Abia am încheiat un contract cu o companie malaeziană, pentru pompe. Avem mai multe cereri. Sperăm să avem susţinerea statului român, pe măsură ce ne orientăm spre export, deoarece statul are ambasade. De exemplu, ambasada României din Brazilia ne este de foarte mare ajutor, ne ajută să luăm contracte în Brazilia. Am vrea să lucrăm cu Guvernul şi ambasadele ca să creştem exporturile”.
Potrivit lui Michael Topolinski, Aversa Manufacturing este în negocieri pentru noul amplasament.
„Este într-o zonă industrială. Clădirea va fi de 25.000 metri pătraţi, ceea ce este mai mult decât avem nevoie şi, astfel, vom putea să ne creştem capacitatea la peste 100 milioane de euro/an, cifră de afaceri. Ne-am dori să finalizăm relocarea în termen de 12 luni. Vom reloca, acum, ceea ce avem în fabrică, şi vom adăuga câteva piese noi, mai avansate tehnologic – departamentul 3D va fi mai avansat, departamentul de control al calităţii, precum şi departamentul de testare. Principalul scop al relocării este eficientizarea. Acum, avem 230 de angajaţi, într-o fabrică de peste 70.000 mp, ceea ce nu are sens”.
Sursa
Bursa