Grupul german Siemens a prezentat un program de restructurare mult-aşteptat, în intenția de a-i prinde din urmă pe concurenţii mai profitabili şi susţine că nu se simte obligat să participe la un război al ofertelor cu GE pentru activele energetice ale rivalului francez Alstom.
Directorul executiv Joe Kaeser a lucrat la noua strategie încă de la preluarea funcţiei, în vara anului trecut , după demiterea predecesorului său Peter Loescher.
Înaintea prezentării lui Kaeser, susţinută la sediul din Berlin, compania a comunicat venituri sub aşteptări pentru al doilea trimestru fiscal, afectată de taxele impuse afacerilor energetice. Au fost, de asemenea, anunţate și o serie de deal-uri mai mici. Siemens a decis să cumpere active energetice de la Rolls-Royce – pentru 950 milioane de euro (1,32 miliarde dolari) şi va realiza transferul unui pachet majoritar în afacerea sa cu metal din Austria, către Mitsubishi Heavy Industries.
Consolidarea accentului pus de Siemens pe electrificare, automatizare şi digitalizare
În cadrul strategiei de restructurare, numită ” Vision 2020″, compania va reduce personalul de management prin renunțarea la nouă divizii de bază, listarea publică a afacerii cu proteze auditive şi separarea afacerilor sale de sănătate – o mişcare pe care mulţi analişti au interpretat-o a fi un prim pas spre un spin- off.
Măsurile vizează consolidarea accentului pus de Siemens „pe electrificare, automatizare şi digitalizare – procese care vor ajuta companiile industriale să producă mai eficient”. Mutările sunt de aşteptat să conducă la câştiguri de productivitate de un miliard de euro pe an, de la sfârşitul anului fiscal 2016.
Restructurarea vine odată cu intenţia Siemens de a face o lansa o ofertă oficială pentru afacerile cu energie de rivalul francez Alstom, care este deja ţinta unei oferte de la gigantul american General Electric, conform Reuters.
Guvernul francez priveşte oferta GE cu scepticism, dar a încurajat Siemens pentru a intră în cursă, în ciuda resentimentelor persistente dintre rivalii europeni în urma încercării firmei germane de a prelua active ale Alstom cu un deceniu în urmă, când grupul francez a fost obligat să accepte un plan de salvare de la stat.
Kaeser a spus că a discutat despre o posibilă preluare cu cancelarul german Angela Merkel, care a oferit semnale pozitive privitoare la ofertă.
El a clarificat faptul că decizia de a licita nu este una forţată şi a spus că Siemens, care are la dispoziție patru săptămâni pentru a studia finanţele Alstom înainte de a lansa oferta, ar insista pe controlul deplin al oricăror active cumpărate – probabil o aluzie la dorinţa Franţei de a avea garanţii pentru locurile de muncă.
Alstom se va concentra pe transporturi
În perioada 1 aprilie 2013 – 31 martie 2014, Alstom a înregistrat comenzi în valoare de 21,5 miliarde de euro, cu 10% mai puțin decât anul trecut, iar vânzările, care au cumulat 20,3 miliarde de euro, au avut o creștere organică de 4% comparativ cu anul precedent.
„Alstom a avut o performanță comercială mai bună în a doua jumătate a anului, iar acest lucru a permis Grupului să termine anul cu un raport comenzi-livrări supraunitar. Vânzările au crescut organic cu 4%, lucru determinat cu precădere de performanțele solide ale sectoarelor Transport și Renewable Power. Marja operațională de 7% a fost determinată mai ales de un mix favorabil în sectorul Thermal Power, de evoluția constantă în Transport și de impactul Planului nostru de Performanță, d2e. Fluxul liber de numerar a fost pozitiv în a doua jumătate a anului, compensând parțial ieșirile din prima parte. Alstom a primit săptămâna trecută de la General Electric o ofertă angajantă de achiziție a operațiunilor noastre din sectorului energetic (Power și Grid). Grupul și-a rezervat dreptul de a lua în considerare alte oferte nesolicitate potențial superioare. Dacă această inițiativă va fi aprobată și definitivată, Alstom se va concentra pe operațiunile Transport”, a declarat Patrick Kron, Președinte și CEO al Alstom.
Dacă această ofertă va fi aprobată și definitivată, Alstom se va concentra pe sectorul Transport, în care este lider global. Alstom va utiliza veniturile din această tranzacție pentru a-și consolida afacerile în Transport și pentru a plăti datoriile și acționarii. Renunțarea la un pachet minoritar în Alstom Transport, planificată anterior, va rămâne în așteptare.