Bogdan Dobre a preluat funcția de CEO Holcim România & Market Head Moldova de la 1 ianuarie 2021, anunță compania într-un comunicat de presă. El îl va înlocui pe Horia Adrian, care a condus operațiunile locale în ultimii trei ani.
Cu o experiență de peste 20 de ani în poziții de management, Bogdan Dobre este alături de Holcim România încă din anul 2000, fiind unul dintre primii angajați ai companiei. În tot acest timp, el a ocupat funcții precum cea de Director Comercial (2013-2020), de Director al Diviziei Betoane și Agregate (2011-2013), de Manager Național de Vânzări Ciment (2002-2011), contribuind decisiv la rezultatele companiei, precum și la dezvoltarea de noi oportunități de creștere și inovare a afacerilor Holcim în România.
Strategia pe care a propus-o și a implementat-o a permis crearea unor parteneriate solide și de durata între Holcim și clienții săi.
„Voi continua în direcția dezvoltării business-ului nostru din România și Moldova, adaptându-ne constant la provocările pieței materialelor de construcții, aflate în continuă transformare. În acest fel, vom putea răspunde în continuare nevoilor clienților noștri, oferind soluții performante și integrate”, spune Bogdan Dobre, noul CEO al Holcim România & Market Head Moldova.
Holcim (România) S.A. activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România. Compania deține 2 fabrici de ciment în Câmpulung și Aleșd, o stație de măcinare, 18 stații ecologice de betoane, 3 stații de agregate, 2 stații de lianți speciali și 3 terminale de ciment în București, Turda și Roman. Holcim are aproximativ 800 angajați în România.
Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim în 2015. Având peste 180 de ani de experiență combinată, Grupul rezultat în urma fuziunii își propune să între într-o nouă eră de tehnologii și inovații de vârf în industria materialelor de construcții, pentru a face față provocărilor secolului 21.
Grupul de companii sub umbrela Holcim România la nivel local include Somaco Grup Prefabricate (elemente prefabricate și BCA), Geocycle România (pre-tratarea deșeurilor) și StartCasa (amenajări interioare).